Ministerul Agriculturii lucrează la un pachet complet de sprijin, respectiv un fond de creditare şi unul de garantare, pentru a compensa pierderile celor din agricultură şi industrie alimentară, afectaţi de evoluţia pandemiei, a anunţat, marţi, ministrul de resort, Adrian Oros, într-un briefing de presă, notează Agerpres.
"În paralel cu schemele de sprijin anunţate, lucrăm şi la alte modalităţi de sprijin pentru a compensa pierderile celor care lucrează în agricultură şi industrie alimentară şi sunt afectaţi de evoluţia pandemiei. Şi aici avem aproape definitivat un fond de creditare, astfel încât să intervenim şi să plătim jumătate din rata dobânzii, dar şi un fond de garantare, ca să avem pachetul complet şi scheme de sprijin pentru compensarea pierderilor. Foarte mulţi fermieri ne-au spus că nu doresc neapărat un sprijin sub orice formă, ci ei doresc mai mult să fie stimulaţi să îşi poată continua producţia, să aibă nişte facilităţi la creditare şi noi să garantăm acele credite ca ei să îşi continue activitatea", a precizat Oros.
El a mai anunţat marţi lansarea unor măsuri de sprijin, în valoare totală de 16,7 milioane de euro, pentru investiţii în procurarea de instalaţii de dezinfecţie, autoutilitare pentru probe şi dotarea laboratoarelor, dar şi pentru refacerea terenurilor agricole şi a potenţialului de producţie afectat de dezastrele naturale.
De asemenea, România poate cheltui 1% din totalul fondurilor alocate pentru dezvoltare rurală, respectiv 80 de milioane de euro, pentru sprijinirea fermierilor şi agricultorilor afectaţi de criza Covid-19, dar şi să apeleze la măsura europeană privind stocarea privată.
Ministerul Agriculturii lucrează la un pachet complet de sprijin pentru a compensa pierderile celor afectaţi de evoluţia pandemiei
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

1.693
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.693

2.050
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.050

33
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
33

104
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
104

53
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
53

115
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
115

83
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
83

419
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
419

38
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
38

126
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
126

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29















Comentează