Militanţi houthi au atacat luni, cu bărci folosite ca bombe, o navă de război saudită, în largul coastei de vest a Yemenului, cauzând o explozie care a ucis doi membri ai echipajului şi a rănit alţi trei, a informat agenţia saudită de stat SPA, preluată de Reuters și de agerpres.
"O fregată saudită în patrulare la vest de oraşul port Hodeidah a fost atacată cu trei bărci folosite ca bombe aparţinând miliţiilor houthi", a arătat coaliţia condusă de Arabia Saudită care luptă în Yemen.
Una dintre bărci a izbit spatele navei, cauzând o explozie şi un foc în care au murit doi membri ai echipajului, relevă declaraţia, fără a specifica naţionalitatea acestora. Alţi trei au fost răniţi şi sunt în stare stabilă. Focul a fost stins de echipaj.
Gruparea houthi aliată Iranului, care controlează capitala Yemenului, a revendicat atacul, al treilea efectuat asupra unor nave în largul coastelor Yemenului, în ultimele şase luni.
"Nava de război saudită a fost implicată în agresiunea împotriva unor oraşe de pe coasta de vest şi a unor pescari yemeniţi", a precizat un oficial militar citat de agenţia yemenită de presă Saba, condusă de mişcarea Houthi.
Coaliţia condusă de Arabia Saudită a arătat că atacarea navei reprezintă o serioasă dezvoltare care "va avea impact asupra navigaţiei internţionale şi a fluxului asistenţei umanitare din port pentru cetăţenii Yemenului".
Militanţi houthi au atacat o navă de război saudită, în largul coastei de vest a Yemenului
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

204
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
204

920
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
920

1.365
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.365

643
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
643

932
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
932

1.172
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.172

102
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
102

1.643
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.643

995
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
995

3.040
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
3.040

55
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
55

90
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
90

6.582
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.582














Comentează