Secretarul de stat american Mike Pompeo, aflat în vizită miercuri în Arabia Saudită, a calificat atacul împotriva infrastructurilor petroliere majore ale regatului drept "act de război", pe care l-a atribuit din nou Iranului, potrivit AFP.
"A fost un atac iranian", a declarat presei şeful diplomaţiei americane, asigurând că el poartă "amprentele digitale ale ayatollahului" Ali Khamenei, ghidul suprem iranian.
Arabia Saudită a acuzat miercuri Iranul că ar fi "incontestabil" în spatele atacurilor împotriva a două infrastructuri petroliere majore ale regatului, asigurând că ele provin din "Nord" şi că o anchetă va stabili locul exact al lansării.
"Atacul a fost lansat din Nord şi a fost incontestabil sponsorizat de Iran", a declarat la rândul său purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării saudit, Turki al-Maliki, în cursul unei conferinţe de presă organizate pentru a prezenta concluziile unei anchete oficiale în cadrul căreia au fost arătate rămăşiţe ale "dronelor" şi ale "rachetelor de croazieră".
Potrivit lui, 18 drone şi şapte rachete de croazieră au lovit sâmbătă cele două rafinării după ce fuseseră lansate dintr-un loc care nu este Yemenul, situat în sudul Arabiei Saudite, unde rebelii houthi au revendicat totuşi atacul.
Responsabilul saudit nu a acuzat totuşi în mod direct Iranul că ar fi lansat atacurile de pe teritoriul său, afirmându-şi doar certitudinea cu privire la capacităţile regatului de a găsi locul de lansare în urma unei anchete.
Iranul dezminte că ar fi jucat cel mai mic rol în atacurile împotriva Arabiei Saudite, rivalul său regional, care au făcut să scadă la jumătate producţia de petrol a regatului şi a făcut să explodeze preţurile petrolului brut, înainte de o revenire.
Secretarul de stat american Mike Pompeo a sosit la Riad cu scopul " de a coordona eforturile de contracarare a agresiunii iraniene în regiune".
Într-o convorbire telefonică cu prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, preşedintele rus Vladimir Putin a "recomandat efectuarea unei anchete aprofundate şi obiective", potrivit Kremlinului.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a avut de asemenea o convorbire cu prinţul moştenitor, omul forte al regatului, şi va trimite - potrivit Palatului Elysee - experţi pentru a participa la ancheta saudită, la fel ca şi ONU, conform unor surse diplomatice.
Prinţul moştenitor a estimat miercuri că atacurile permit să se testeze "voinţa internaţională de a lupta împotriva operaţiunilor de sabotaj care ameninţă securitatea şi stabilitatea mondiale", potrivit agenţiei oficiale saudite SPA
Mike Pompeo evocă un act de război al Iranului în cazul atacurilor asupr rafinăriilor saudite
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.982
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
1.982

80
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
80

68
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
68

97
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
97

5.032
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
5.032

50
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
50

125
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
125

2.074
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
2.074

29
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
29

106
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
106

2.407
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.407

1.662
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.662

3.220
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
3.220
















Comentează