Mijlocaşul spaniol David Silva a acceptat prelungirea cu încă un an a contractului său cu Real Sociedad, până în iunie 2023, a anunţat clubul din La Liga, citat de EFE.
David Silva, 36 ani, a ajuns la clubul basc în vara anului 2020 ca jucător liber, după zece sezoane petrecute la Manchester City. În tricoul echipei lui Real Sociedad, Silva a disputat 56 de meciuri şi a marcat trei goluri în toate competiţiile, conform Agerpres.
Real Sociedad a anunţat prelungirea contractului într-un comunicat, în care subliniază aportul fundamental al lui David Silva la câştigarea Cupei Spaniei din 2020 şi la calificarea în cupele europene în sezonul trecut.
Cu cinci etape înainte de finalul sezonului în La Liga, Real Sociedad ocupă locul şase cu 55 puncte, ultimul care asigură calificarea într-o cupă europeană.
Mijlocaşul spaniol David Silva a acceptat prelungirea cu încă un an a contractului său cu Real Sociedad
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
7

12
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
12

11
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
11

34
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
34

53
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
53

121
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
121

122
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
122

16
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
16

13
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
13

22
Istvan Kovacs va arbitra confruntarea Rapid – Dinamo
22

29
Șefii in Formula 1 ar fi decis să scoată din calendar cursele din Bahrain și Arabia Saudită
29

22
Djibril Cissé a reacționat după apariţia unor zvonuri cu privire la moartea sa
22

39
Antrenorul lui Real Madrid speră că se poate baza pe Mbappe în returul cu Manchester City
39
















Comentează