Mijlocaşul echipei Universitatea Craiova, Alexandru Creţu, a afirmat, miercuri, că lupta pentru câştigarea titlului de campioană se va da până în ultima etapă şi că şansele formaţiei sale depind de ocupanta primei poziţii în clasament, CFR Cluj, conform Agerpres.
"Eu aşa cred, că titlul să va juca până în ultima etapă. Depinde de cei de la CFR Cluj dacă vom intra şi noi în lupta pentru titlu. Este prea devreme să vorbim despre titlu acum. Este adevărat că cei de la CFR Cluj se pot încurca doar singuri, dar au un parcurs bun, câştigă meci de meci şi acest lucru nu face decât să aducă titlul mai aproape de ei. Noi, celelalte echipe, stăm la pândă şi încercăm să ne câştigăm punctele, dar mai sunt multe meciuri de jucat", a declarat Creţu, într-o conferinţă de presă.
Referitor la partida cu FC Voluntari, Creţu a spus că adversarii nu vor da prea multe şanse echipei sale de a înscrie.
"Vom întâlni o echipă bine organizată, cu jucători cu experienţă. Sunt sigur că nu ne vor da prea multe şanse să înscriem. Dar vom fi concentraţi pentru că cel mai important este să luăm cele trei puncte. E foarte important să adunăm victorii, se vede asta şi în timpul antrenamentelor, atmosfera este una frumoasă şi asta ne dă curaj pentru următorul meci", a mai spus Creţu.
Universitatea Craiova, locul 3 în clasamentul play-off-ului Ligii I, a ajuns la a 7-a victorie consecutivă în campionat.
Partida FC Voluntari - Universitatea Craiova, din cadrul etapei a 2-a a play-off-ului Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20:30.
Mijlocaşul echipei Universitatea Craiova, Alexandru Creţu: Eu aşa cred, că titlul să va juca până în ultima etapă
Explorează subiectul
Articole Similare

11
VIDEO Imagini emoționante. Mii de suporteri ai lui PAOK, ultim omagiu pentru cei șapte fani care au murit în accidentul din România
11

1.004
FCSB - Fenerbahce 0-1. Campioana, obligată să câștige cu Fenerbahce pentru a sta la loteria rezultatelor
1.004

15
Constantin Popovici, cel mai bun sportiv din 2025 la sărituri în apă de la mare înălțime din Europa
15

1.722
Noua probă de la dosar în cazul Ana Bărbosu. Comunicatul Tribunalului Federal Elveția despre medalia româncei
1.722

31
Simona Halep îi îndeamnă pe şoferi să fie prudenți și să lase telefonul în timpul condusului
31

23
Emma Răducanu a mai renunțat la un antrenor
23

2.258
Traian Băsescu intervine după ce Ana Maria Bărbosu a rămas fără bronzul olimpic: 'Americii nu i-au ajuns toate medaliile'
2.258

24
Pugilistul Gervonta Davis a fost arestat pentru tentativă de răpire şi vătămare corporală
24

33
Minut de reculegere la meciul Olympique Lyon - PAOK, în memoria suporterilor greci decedaţi în România.
33

3.055
Avocatul Anei Maria Bărbosu nu se aștepta la o decizie atât de dură: 'Nu am mai văzut o astfel de hotărâre'
3.055

40
CFR Cluj și-a lut atacant. A jucat ultima dată la Gornik Zabrze
40

19
Naționala Spaniei își va stabili cantonamentul pentru CM 2026 la Chattanooga
19

3.616
Ana Maria Bărbosu a rămas fără bronzul de la JO 2024. Cazul ajunge la TAS
3.616

















Comentează