Mii de neozeelandezi s-au adunat vineri la Christchurch pentru a aduce un omagiu celor 50 de musulmani ucişi de un extremist australian, un apel la rugăciune a fost difuzat în întreaga ţară şi s-au păstrat două minute de tăcere, transmite AFP preluată de Agerpres.
Autorul atacului armat comis în două moschei din Christchurch a "zdrobit inimile a milioane de persoane din întreaga lume", a declarat imamul Gamal Fouda care a condus rugăciunea.
"Astăzi, în acelaşi loc, privesc în jurul meu şi văd dragoste şi compasiune. Noua Zeelandă nu poate fi zdrobită", a spus el.
În faţa a mii de persoane, printre care premierul Jacinda Ardern, adunate în tăcere în parcul situat în faţa moscheii al-Nour, un muezin a lansat apelul la rugăciune la orele 13.30 (01.30 GMT).
În întreaga ţară s-au păstrat două minute de tăcere.
Numeroase femei de pe tot cuprinsul Noii Zeelande, printre care poliţiste şi voluntare desfăşurate pentru ceremoniile de la Christchurch, au purtat hijab vineri pentru a-şi exprima solidaritatea cu comunitatea musulmană. Unele şi-au publicat fotografiile îmbrăcate astfel pe reţele sociale, sub hashtag-ul #HeadScarfforHarmony (Eşarfă pentru armonie).
Săptămâna trecută, 50 de credincioşi musulmani au fost împuşcaţi de un extremist australian, Brenton Tarrant - adept declarat al teoriei rasei albe -, în două moschei din Christchurch, cel mai mare oraş din Insula de Sud, un masacru filmat şi difuzat în direct pe Facebook.
Mii de neozeelandezi as-au adunat pentru a aduce un omagiu celor 50 de musulmani uciși la Christchurch
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

9
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
9

158
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
158

22
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
22

168
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
168

416
'Armata din umbră' a Kremlinului, compromisă de o gafă incredibilă: Google Translate a dezvăluit planurile secrete
416

1.034
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
1.034

1.519
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.519

689
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
689

996
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
996

1.262
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.262

109
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
109

1.697
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.697

1.026
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
1.026














Comentează