Mii de femei au ieşit pe străzile din America Latină pentru a cere dreptul la avort, o practică interzisă în majoritatea ţărilor din regiune şi pentru care sute de femei ispăşesc pedepse cu închisoarea, informează miercuri AFP, potrivit Agerpres.
Din Mexic până în Peru, trecând prin Salvador, Chile şi Columbia, manifestantele, purtând majoritatea faimoasa eşarfă verde ce simbolizează lupta pentru legalizarea Întreruperii Voluntare a Sarcinii (IVS), agitau pancarte pe care se putea citi "Avort legal acum" sau "Dreptul de a decide".
În Salvador, legislaţia interzice IVS în orice circumstanţă, iar pedepsele pot ajunge şi la opt ani de închisoare. Douăzeci şi şapte de femei se află în prezent în detenţie în această ţară, fiind acuzate de "omucidere agravată" după ce au încercat să apeleze la serviciile de urgenţă obstetrică. În replică, sute de femei din Salvador au prezentat un proiect de lege ce permite avortul în anumite condiţii, destul de restrictive.
În Mexic, mai multe zeci de femei au manifestat, la câteva săptămâni după ce Curtea Supremă a declarat neconstituţională penalizarea avortului, exprimându-şi indignarea faţă de violenţa la adresa femeilor în ţara lor: 672 de femei au fost ucise aici în perioada ianuarie-august, potrivit cifrelor oficiale.
În jur de 205 femei au fost condamnate pentru avort în Columbia începând din 2005, potrivit unui raport al colectivului La Mesa por la Vida y la Salud de las Mujeres. În Columbia, IVS este legală doar în caz de malformaţie a fetusului, de risc mortal pentru mamă sau în urma unui abuz sexual. Sute de femei s-au adunat în faţa Parlamentului din Bogota pentru a cere un avort liber de constrângeri.
"Un stat care nu acordă dreptul la avort este un stat feminicid", se putea citi pe o pancartă afişată de un grup de tinere femei ce revendicau dreptul la avort la Lima, în Peru. Problemă pe care noul preşedinte peruan de stânga, Pedro Castillo, conservator în chestiunile sociale, a respins-o deja în timpul recentei sale campanii electorale.
Mii de femei au manifestat în America de Sud pentru a cere dreptul la avort
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

687
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
687

998
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
998

41
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
41

38
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
38

871
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
871

46
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
46

2.352
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.352

50
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
50

2.238
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.238

39
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
39

95
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
95

55
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
55

1.479
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.479

















Comentează