Mii de bolivieni au mărşăluit marţi pe străzi în oraşele din întreaga ţară andină pentru a protesta împotriva încercărilor preşedintelui de stânga Evo Morales de a candida pentru un al patrulea mandat în 2019, relatează miercuri Reuters, scrie agerpres.ro.
Morales a acceptat înfrângerea la începutul anului 2016, când 51% dintre alegătorii bolivieni au respins propunerea sa de a reforma Constituţia şi a pune capăt limitei existente de termene printr-un referendum.
Dar, luna trecută, partidul lui Morales, Mişcarea către Socialism (MAS), a cerut curţii supreme a ţării să anuleze limitele legale ce împiedică autorităţile alese să fie realese pe termen nelimitat, argumentând că acestea încalcă drepturile omului.
Protestatarii, care au purtat pancarde pe care se putea "Bolivia a spus 'nu'!" şi au fluturat steagul bolivian roşu, galben şi verde, îl acuză pe Morales de abuz de putere şi de faptul că-l imită pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, un aliat de stânga considerat dictator de către opoziţie.
"Aceasta este o dictatură politică (...). Nu suntem venezueleni, suntem bolivieni", a spus un lider al fermierilor, Remigio Figueredo, în Piaţa San Francisco din La Paz, unde s-au adunat câteva mii de persoane în acelaşi timp când era televizat un meci de calificare la Cupa Mondială între Bolivia şi Uruguay.
Guvernul lui Morales a respins protestele ca fiind mitinguri politice deghizate drept mişcări ale fermierilor şi a declarat că opoziţia de dreapta vrea să se asigure că Morales nu mai poate candida în cursa din 2019.
"Orice reformă constituţională necesară poate fi pusă în aplicare când voinţa poporului este în joc", a declarat ministrul justiţiei Hector Arce la postul TV Cadena A.
Bolivia, o ţară în general instabilă, s-a bucurat de o relativă prosperitate şi de calm sub Morales, primul preşedinte indigen al ţării venit la putere în 2006. Rata de aprobare pentru Morales se situează acum la aproximativ 50%.
Morales a declarat că ar renunţa bucuros la funcţie, dar că susţinătorii săi îi cer să rămână.
Curtea Constituţională are termen până în decembrie să se pronunţe asupra cererii partidului lui Morales sau să prelungească termenul pentru o decizie.
Proteste au avut loc de asemenea în cel mai mare oraş din Bolivia, Santa Cruz, şi în capitalele regionale din întreaga ţară.
Mii de bolivieni au protestat împotriva unui nou mandat al președintelui Morales
Explorează subiectul
Articole Similare

0
Hamas vrea ca 10.000 de membri ai personalului său de securitate să fie incluşi într-o viitoare administraţie palestiniană în Gaza
0

137
Șefii ICE se retrag din Minneapolis - Directorul interimar a primit ordin să se prezinte în fața instanței:„Răbdarea Curții a luat sfârșit”
137

8
Premierul canadian Carney infirmă retractarea declaraţiilor făcute la Davos
8

1.371
VIDEO FBI începe investigarea grupurilor de chat: sunt căutate discuțiile oamenilor despre agenții ICE / „Vom aresta oameni, dacă asta duce la o încălcare a legii”
1.371

1.450
Misiune secretă pentru portavionul francez Charles de Gaulle - Ținta ar fi Groenlanda
1.450

56
Risc de vid de putere îm Siria - SUA și europenii fac apel la kurzi și la guvernul de la Damasc
56

1.038
Boris Pistorius: NATO și SUA se apropie de un acord pentru o misiune comună în Groenlanda
1.038

40
Franța face apel la măsuri mai ferme împotriva "flotei-fantomă" a Rusiei
40

158
Sabotajul care a paralizat Berlinul - Germania oferă o recompensă de un milion de euro
158

3.807
VIDEO Starea de sănătate a lui Donald Trump - Cuvântul uitat în timp ce își lăuda memoria
3.807

197
Dosarul care zguduie Israelul - Mărturia lui Netanyahu, anulată
197

2.808
VIDEO Distrugeri colosale - Odesa, davastată de un atac cu drone
2.808

114
Teheranul reacționează după ce Italia a propus introducerea Gardienilor Revoluției pe lista organizațiilor teroriste
114

















Comentează