Parlamentarul european Mihai Tudose (Pro România) a declarat duminică, după ieşirea de la o secţie de votare din oraşul brăilean Ianca, unde a votat pe liste suplimentare, că opţiunea sa a avut la bază propria imagine despre cum ar trebui să fie un preşedinte al României potrivit Agerpres.
"Am votat bazându-mă pe ce ştiu că trebuie să fie un preşedinte. Mi l-am imaginat şi în fruntea CSAT-ului şi în relaţiile externe şi în relaţiile cu românii şi am votat în consecinţă", a declarat Tudose.
Europarlamentarul a precizat că are speranţa că românii vor ieşi în număr mare la vot, semn că în România are loc o schimbare de generaţii.
"Am speranţa că românii vor veni în număr mare la vot şi că vor alege înţelept. Sunt optimist, pentru că am văzut că prezenţa este destul de mare şi în Diasporă şi aici, în ţară. Poate e un semn că România intră într-o nouă epocă, cu schimbare de generaţii, mai dedicată acestui act democratic, care este o dată la cinci ani şi eu zic că merită efortul", a spus Tudose
Mihai Tudose: Am votat bazându-mă pe ce ştiu că trebuie să fie un preşedinte
Explorează subiectul
Articole Similare

312
Vicepremierul pentru reforme anunță o revoluție la TAROM: Așa cum este astăzi, nu e bine
312

229
Fostul ministru Răzvan Cuc scapă din arest preventiv: A fost plasat în arest la domiciliu
229

25
Buzoianu, despre arderile ilegale de deșeuri și despre depistarea acestora cu drone
25

1.437
VIDEO La nivelul Guvernului se atacă pe toate căile: Presiune uriașă pe judecătorii CCR, după scrisoarea lui Ilie Bolojan
1.437

3.031
VIDEO Ministrul Mediului face dezvăluiri halucinante: 4000 de clădiri, inclusiv hoteluri de 10 etaje, construite ilegal pe litoral
3.031

1.178
Război total între Ciprian Ciucu și Daniel Băluță: Se aruncă acuzații grele de ambele părți și se dinamitează Consiliul General
1.178

7.391
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, rupe rândurile și îl contrazice pe George Simion: Transmite același mesaj ca și Nicușor Dan
7.391

43
Vicepremierul Tanczos Barna a vizitat Satul Olimpic alături de conducerea COSR
43

958
Atenţionare de călătorie: Germania - zboruri anulate pe Aeroportul Berlin-Brandenburg din cauza condiţiilor meteo
958

2.496
'Scamatoria TVA' lovește economia. Fostul ministru al Muncii avertizează: 'Austeritatea lui Bolojan ne duce direct în zid'. România intră în recesiune tehnică
2.496

64
Negrescu: Moldova este azi țara cu cel mai alert ritm în procesul de negociere cu UE
64

195
Ciprian Ciucu, despre avocata din PNL prinsă cu şpagă: Cerea să fie susţinută politic. Era ca marca de scrisoare
195

87
Fifor: România riscă recesiunea. Consumul este în cădere liberă
87

















Comentează