Vasile Blaga, Marcel Opriş, Eugen Tomac şi Maria Ligor vor fi audiaţi marţi în comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, a anunţat, luni, preşedintele comisiei, Mihai Fifor, precizând că doar Cătălin Predoiu nu a confirmat prezenţa.
"Până în momentul de faţă, nu avem o singură confirmare, cea a domnului Cătălin Predoiu. S-a făcut corespondenţă cu domnia sa. În rest, toţi ceilalţi au confirmat participarea: domnul Vasile Blaga, domnul Marcel Opriş, domnul Eugen Tomac, doamna Maria Ligor era la vremea aceea ambasador la Madrid. Practic, noi continuăm pe calendarul pe care l-am anunţat", a precizat Fifor, la finalul şedinţei de luni a comisiei, informează agerpres.ro.
Potrivit lui Fifor, pentru şedinţa de miercuri au fost invitaţi la comisie Gabriel Oprea, Teodor Baconschi, Anghel Iordănescu, Răzvan Rusu, care era ambasador la Roma în momentul acela. El a spus că Neculai Onţanu nu a putut fi contactat până la ora aceasta.
"Aşteptăm de la MAE să ni se specifice cine se ocupa de misiunea pe care o aveam la Chişinău la ora aceea", a precizat Fifor.
Mihai Fifor: Predoiu nu a confirmat participarea la audierea în comisia de anchetă
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

909
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
909

784
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
784

759
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
759

857
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
857

214
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
214

1.197
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.197

630
VIDEO Ilie Boloajn, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
630

655
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
655

2.438
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.438

84
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
84

106
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
106

1.607
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.607

2.095
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
2.095

















Comentează