"Nu sunt mulțumit de modul în care Liviu Dragnea conduce partidul. Este nevoie de un alt lider. Dragnea a fost un foarte bun lider de partid pentru că a dus partidul la un scor electoral pe care PSD nu l-a mai avut de foarte mulți ani. Dar este nevoie de un alt fel de a conduce acum, nu mai merge cu politica conducerii cu pumnul în gură. Nu poți să te duci la un război și să fii surprins de strategia și deciziile generalului.", a mai spus vicepreședintele PSD.
Cunoscut în ultima vreme pentru pozițiile publice diferite de cele ale partidului din care face parte, vicepreședintele social-democraților a declarat la emisiunea "În fața ta" de la Digi 24, legat de protestele din ultimele zile, că România nu ar trebui dezbinată în două. Mihai Chirica a mai afirmat că nu crede că președintele Klaus Iohannis este rău pentru că "prezența guvernului și a președintelui în funcțiile pe care le dețin este absolut firească, e rezultatul votului".
Întrebat cum vede protestele din ultimele zile, primariul Iaşului a răspuns : "România s-a schimbat într-o manieră aproape totală faţă de acum 20, 27 de ani. Un exercițiu de solidaritate contectat mai bine la un exerciţiu de democraţie cred eu că a fost. Nu a fost o reacţie împotriva unui partid, ci a condamnat o clasa politică, nu a avut o problemă în mod direct cu un conducător de partid, ci o modalitate de exprimare atunci când ai puterea. Şi a prezentat faţa unei Românii schimbate în bine în care democraţia poate fi făcută şi prin exerciţiile prezentate în Constituţie , dar şi prin reacţia oamenilor care au venit chiar să apere acele prevederi ale Constituției”.
Citește și: Ce dimensiuni are tunul lui Klaus Iohannis
Legat de protestele de la Cotroceni, Mihai Chirica a declarat că acei oameni trebuie respectaţi la fel că cei din Piaţa Victoriei pentru că s-au exprimat într-un mod democratic.
Mihai Chirica a spus că a ar fi cea mai mare greşeală a noastră, că români, să contribuim la dezbinarea în două a țării și a subliniat că la Iaşi nu au fost organizate contramanifestaţii tocmai pentru ca oamenii să nu fie dezbinaţi.
Chirică a declarat că protestele de la Cotroceni crede că au fost organizate de PSD, cum e normal.
Întrebat dacă Iohannis e capul răutăţii, primarul Iaşului a răspuns că nu crede acest lucru.„Sunt două curente care s-au născut în această perioada : demisia guvernlui şi demisia preşedintelui. Eu cred că niciuna dintre cele două teze nu sunt necesare României în momentul de faţă. Prezenţa guvernului şi a preşedintelui în funcţiile pe care le deţin este absolut firească, e rezultatul votului” şi că principalul vinovat pentru situația actuală este „un complex de acte şi de persoane”.
Legat de acţiunile ministrului Iordache, Chirica a precizat că dacă ministrul Justiției şi-a asumat sub jurământ prezenţa în minister, „trebuie să-şi asume şi rodul muncii sale, care a fost acea ordonanţă.”


































Comentează