Guvernul şi opoziţia venezueleană au căzut de acord joi la Santo Domingo în ce priveşte crearea unui grup de ţări prietene cu scopul de a coordona viitoarele negocieri pentru a scoate ţara din criza pe care o traversează, scrie AFP, conform agerpres.ro.
"Facem progrese în definirea unui calendar pentru a rezolva problemele majore ale Venezuelei. Un comitet de ţări prietene, alcătuit din Mexic, Chile, Bolivia şi Nicaragua, a convenit să acţioneze ca o comisie de supraveghere", a declarat preşedintele Republicii Dominicane, Danilo Medina.
El a adăugat că "este posibil ca în următoare zile să fie anunţate încă două ţări" membre ale comitetului.
A treia rundă de discuţii între delegaţii guvernului condus de Nicolas Maduro şi cei ai opoziţiei, reunită în coaliţia din jurul MUD (Mesa de la Unidad Democratica), este programată la 27 septembrie, tot în Republica Dominicană.
Cu începere de miercuri, reprezentanţii guvernului Venezuelei şi ai opoziţiei încearcă la Santo Domingo să demareze un nou dialog, cu medierea preşedintelui dominican, Danilo Medina, şi a fostului premier spaniol José Luis Rodriguez Zapatero.
Delegatul chavist (de la numele lui Hugo Chavez, preşedinte între 1999 şi 2013) Jorge Rodriguez a declarat jurnaliştilor că această întâlnire a fost o "ocazie pentru a se apropia mai ferm şi mai clar de un acord".
Într-un comunicat, MUD a făcut cunoscut că şase ţări vor contribui la "asigurarea procesului de negociere şi respectării acestuia", fără să precizeze care sunt celelalte două încă nemenţionate.
MUD a adăugat că a fost stabilit un calendar de punere în aplicare a acordurilor, "însoţit de garanţii şi asistenţă internaţională".
Opoziţia venezueleană a condiţionat aceste negocieri de respectarea unor cerinţe, printre care figurează un "calendar electoral" incluzând prezidenţialele de la sfârşitul lui 2018, eliberarea celor 590 de "deţinuţi politici", "respectarea" Parlamentului - ale cărui puteri au fost confiscate de Constituantă - şi ridicarea sancţiunilor care îi împiedică pe unii opozanţi să se prezinte la alegeri.
Venezuela, ţară producătoare de petrol, este ruinată de prăbuşirea barilului de ţiţei. Înfuriaţi de penuria alimentară şi de creşterea vertiginoasă a preţurilor, mii de locuitori au manifestat aproape zilnic, din aprilie până în iulie, pentru a cere plecarea preşedintelui socialist Nicolas Maduro, ales în 2013 şi al cărui mandat se încheie la începutul lui 2019.
Mişcarea de protest, frecvent însoţită de violenţe, a făcut 125 de morţi în patru luni, iar guvernul venezuelean şi-a atras critici aspre la nivel internaţional care l-au constrâns să reia dialogul cu tabăra adversă pentru a găsi o soluţionare paşnică a crizei
Mișcare surpriză! Guvernul şi opoziţia venezueleană au căzut de acord
București
4°C
Articole Similare

40
Ucraina a trimis peste 200 de experți în regiunea Golfului. Ce misiune importantă au
40

678
Alertă nucleară: centrala Bushehr din sudul Iranului a fost lovită de un proiectil / Reacția AIEA
678

29
ChatGPT greșește în domeniul științific mai des decât ai crede. Ce a demonstrat un nou studiu
29

1.447
Trump pune la cale cea mai riscantă operațiune de comando din istorie: pătrunderea în complexe subterane fortificate al Iranului
1.447

1.161
Trei români au intrat în universități de elită din Austria: Au adus tehnică de sute de mii de euro în România, dar au sfârșit la închisoare
1.161

24
Republica Moldova a lansat negocierile tehnice pentru toate capitolele de aderare la Uniunea Europeană
24

1.379
Descoperire explozivă ieșită la iveală în urma unei ample cercetări: dovezi ce ar sugera că cei din Egiptul Antic se drogau / Ipoteze alternative
1.379

10.557
Regimul din Iran devine din ce în ce mai opresiv: Au confiscat sistemul Starlink al lui Elon Musk. Americanii rămân fără o sursă valoroasă să informații
10.557

71
Președintele Argentinei, Javier Milei, a criticat dur Iranul și și-a reafirmat sprijinul față de Statele Unite și Israel
71

883
Situație gravă în Golf: ambasada SUA din Irak atacată, noi lovituri cu drone și rachete în Kuweit, Arabia Saudită și Dubai
883

1.416
'Lăsați-vă ceasul acasă în această vară': sfatul neobișnuit pentru turiști din partea experților
1.416

1.923
Comisia Europeană intervine în forță și Ucraina este nevoită să cedeze: Criză majoră în Ungaria și Slovacia, din cauza Kievului
1.923

2.781
Lovitură extrem de dură: Iranul atacă Israelul cu rachete balistice, iar rețeaua feroviară este grav afectată
2.781
















Comentează