Numărul persoanelor potenţial afectate de cutremurul cu magnitudinea de 8,2 pe Richter, produs la 7 septembrie în Mexic, se ridică la aproximativ 2,3 milioane, în condiţiile în care bilanţul victimelor a crescut la 95 de morţi, au informat luni surse oficiale citate de EFE, potrivit Agerpres.
Guvernatorul din Oaxaca, Alejandro Murat, a confirmat duminică la o conferinţă de presă că în municipiul Ixtepec numărul persoanelor decedate în urma seismului este de 75. "41 de municipii au fost afectate de acest seism. Vorbim de peste 800.000 de cetăţeni potenţial afectaţi", a spus el.
Murat a precizat că municipiile cele mai afectate sunt Juchitán, Unión Hidalgo, Ixtalpetec şi Astaca. Guvernatorul a informat că peste 324 de şcoli au fost avariate, dintre care 42 în totalitate, astfel încât luni au fost suspendate cursurile pentru a putea fi evaluate pagubele şi a evita riscurile.
La rândul său secretarul pentru educaţia publică, Aurelio Nuńo, a declarat că luni sunt suspendate cursurile şi în statul Chiapas, unde au fost afectate grav 47 de şcoli, în timp ce 900 au suferit avarii minore.
Autorităţile din Chiapas au informat că numărul locuinţelor afectate de cutremur se ridică la 40.000 şi că bilanţul celor decedaţi se menţine la 15 morţi.
Printre municipiile unde locuinţele au suferit cele mai mari pagube se numără Tonalá, Cintalapa, Parral, Venustiano Carranza, Acapetahua, Emiliano Zapata, Tuxtla Gutiérrez, Tapachula, Suchiate, Pijijiapan şi Comitán.
Totalul persoanelor afectate la nivel de ţară este de aproximativ 2,3 milioane.
Numărul cel mai mare al victimelor s-a înregistrat în Oaxaca şi Chiapas, precum şi în statul Tabasco (sud-estul ţării), unde duminică au fost raportate alte cinci decese, potrivit coordonatorului Protecţiei Civile, Luis Felipe Puente.
Mexic: Autorităţile estimează la 2,3 milioane numărul celor care au avut de suferit de pe urma seismului
București
11°C
Articole Similare

0
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
0

745
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
745

934
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
934

2.122
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
2.122

84
Iranul a arestat zeci de persoane sub suspiciunea de colaborare cu serviciile israeliene
84

8.081
O rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran
8.081

4.066
Toți ochii pe Orientul Mijlociu - Ce se întâmplă cu negocierile de pace pentru Ucraina/ Ne pare rău, dar nu. Duceți-vă naibii
4.066

930
Reuniune cu privire la Arctica, la Oslo: Rusia reprezintă principala ameninţare
930

1.453
Reședința consulului american de la Ierusalim, lovită de un fragment de rachetă
1.453

8.703
Umilință supremă pentru Donald Trump: 'Se milogește la alții, chiar și la China'
8.703

74
Inundații în nordul Australiei - Guvernul trimite armata
74

108
Papa Leon al XIV-lea intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Încetați focul! Să se redeschidă căile dialogului!”
108

54
VIDEO Inundații devastatoare în Kenya - Cel puțin 62 de persoane au murit
54
















Comentează