Prețurile cuprului au ajuns la noi maxime pe piețele internaționale, alimentate de cererea tot mai mare generată de tranziția energetică și inteligența artificială, dar și de blocajele din producție și temerile legate de politicile comerciale ale Statelor Unite. Analiștii anticipează că trendul ascendent va continua și în 2026.
Electrificarea economiei, modernizarea rețelelor de energie și construirea centrelor de date presupun volume semnificative de cupru, utilizat atât în cablaje și transmisia electrică, cât și în sistemele de răcire, notează CNBC.
Deficitul de ofertă împinge prețurile spre noi recorduri
În acest context, deficitul de ofertă prognozat pentru următorii ani ar putea pune o presiune suplimentară asupra prețurilor.
Analiștii Citi estimează că o tonă de cupru ar putea ajunge la aproximativ 13.000 de dolari la începutul lui 2026, cu posibilitatea de a urca până la 15.000 de dolari pe tonă în a doua parte a anului.
Perspectivele sunt susținute și de traderi din industrie. Andrew Glass, directorul general al Avatar Commodities, consideră că piața se îndreaptă către „noi niveluri extreme”, mai ales în condițiile în care cantități tot mai mari de cupru sunt stocate în SUA, reducând disponibilitatea metalului pe piețele internaționale.
Cotațiile de pe Bursa de Metale din Londra confirmă presiunea din piață
Evoluțiile recente confirmă această tendință. Pe Bursa de Metale din Londra, prețul spot al cuprului a atins un nou maxim, apropiindu-se de 11.800 de dolari pe tonă, în timp ce contractele futures pe termen scurt s-au menținut peste pragul de 11.500 de dolari.
De la începutul anului, cotațiile de referință au avansat cu peste o treime, iar numai în ultima lună creșterea a fost de aproape 10%.
Un factor cheie în această dinamică îl reprezintă temerile legate de eventuale taxe vamale impuse de SUA asupra cuprului rafinat. Prețurile mai ridicate din piața americană au determinat comercianții să redirecționeze livrări masive către Statele Unite, unde importurile au crescut semnificativ, iar stocurile interne au ajuns la niveluri ridicate.
În același timp, o parte tot mai mare din stocurile înregistrate la Londra este deja rezervată pentru livrare fizică, ceea ce limitează efectiv cantitatea disponibilă pe piață și amplifică riscul unor noi presiuni asupra ofertei.

































Comentează