Președintele Asociației Partidei Romilor Pro-Europa, deputatul Nicolae Păun, a anunțat luni că a depus plângeri la Parchetul General, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și Federația Română de Fotbal (FRF), după incidentele rasiste semnalate la meciul Rapid – Dinamo, potrivit mediafax.
Potrivit unui comunicat al Asociației Partida Romilor Pro-Europa, Nicolae Păun a cerut instituțiilor să analizeze imaginile video și foto apărute în spațiul public și să ia „de urgență măsurile care se impun” față de comportamentul fanilor dinamoviști.
„Am trimis, astăzi, plângeri către Parchetul General, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Federația Română de Fotbal, în care am cerut luarea urgentă de măsuri față de comportamentul rasist al fanilor echipei Dinamo București, care, sâmbătă, la meciul cu Rapid București, au scandat lozinci extrem de ofensatoare și au afișat bannere cu înscrisuri profund rasiste la adresa minorității rome din România”, a transmis acesta.
Deputatul a afirmat că astfel de manifestări „nu pot fi tolerate” și a subliniat că este „inacceptabil ca la 170 de ani de la Dezrobirea Romilor să asistăm la astfel de scene”.
„Ca reprezentant al romilor în Parlament, nu pot tolera ca o parte a cetățenilor acestei țări să ia în derâdere aproape 500 de ani de sclavie a romilor pe aceste meleaguri”, a declarat Nicolae Păun.
Acesta susține că rasismul a devenit tot mai vizibil în ultimii ani, inclusiv pe stadioane și pe rețelele de socializare, și spune că va solicita Parlamentului înăsprirea sancțiunilor prevăzute de legea pentru combaterea antițigănismului.
Înainte de meciul Rapid – Dinamo, ultrașii echipei Dinamo au scandat mesaje cu caracter rasist în stația de metrou Basarab, în timp ce se deplasau spre stadionul Giulești.
De asemenea, în timpul partidei, în sectorul ocupat de galeria dinamovistă a fost afișat un banner cu mesajul „Ieri în robie, azi în galerie”.
Meciul Rapid – Dinamo s-a încheiat cu victoria echipei giuleștene, scor 3-2, în prima etapă a play-off-ului Superligii.



























Comentează