Ministrul apărării israelian Israel Katz a anunţat miercuri lansarea satelitului de recunoaştere militară Ofek 19, care a avut loc cu o zi înainte, numind-o "o realizare de cel mai înalt nivel mondial" şi "un mesaj" către inamicii ţării, informează EFE, potrivit Agerpres.
"Lansarea satelitului Ofek 19 este o realizare de cel mai înalt nivel mondial. Puţine ţări posedă aceste capabilităţi. Salut industria aerospaţială, Ministerul Apărării, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) şi pe toţi cei implicaţi în dezvoltarea sa", a scris Katz pe contul său de pe platforma X.
"Acesta este, de asemenea, un mesaj către toţi inamicii noştri, oriunde s-ar afla: îi supraveghem în orice moment şi în orice situaţie", a adăugat el. "Şi, în general, un mesaj către popoarele din regiune: colaboraţi cu aceste capabilităţi pentru un viitor mai bun pentru toţi", a subliniat ministrul israelian.
Conform unui comunicat al biroului său, Ofek 19 este un satelit de observare SAR (radar cu deschidere sintetică - n.r.), echipat cu un radar special care permite obţinerea de imagini detaliate ale suprafeţei Pământului chiar şi noaptea sau în condiţii de nor.
Lansarea a fost efectuată în comun de Ministerul Apărării, armata israeliană şi compania de stat Israel Aerospace Industries. Odată ajuns pe orbită, dispozitivul va fi supus unor teste pentru a se asigura că funcţionează corect.
Mesaj pentru inamici - Israelul lansează satelitul militar Ofek 19
Autor: George Traicu
Publicat: 03-09-2025
București
11°C
Articole Similare

795
Trump profețește cel mai negru scenariu, după negocieri cu un lider iranian misterios: „Vom continua să ne bombardăm inimioarele”
795

1.373
Conflictul din Orientul Mijlociu lovește în plin sectorul bancar - Care sunt cele mai expuse bănci
1.373

31
Vladimir Putin îndeamnă la o consolidare a „parteneriatului strategic” cu Phenianul. Mesaj de felicitare adresat lui Kim Jong Un, reales preşedinte al Comisiei Afacerilor de Stat, cel mai înalt post al puterii din țară
31

41
Conflictul din Orientul Mijlociu - China va plafona creșterea prețurilor la combustibil
41

42
Criza din Orientul Mijlociu - Italia caută resurse alternative de gaze
42

1.899
Ungaria, „calul troian” al Rusiei în Europa? Țările europene reacționează dur
1.899

74
Țara NATO care își dotează toate unitățile militare cu drone: Trebuie să modernizăm și să adaptăm continuu sistemele
74

48
Armenia a trimis Iranului ajutoare umanitare
48

1.258
Bulgaria înaintează spre OCDE - undă verde pe anticorupție. Unde se află România
1.258

62
Putin încearcă să ”încălzească” relațiile cu Armenia - Discuții despre cooperarea în domeniile energiei şi transportului
62

61
Referendum privind justiția, în Italia - Rezulate pe muchie de cuțit
61

39
Alegeri în Slovenia - Premierul Golob lansează discuţii pentru formarea unei coaliţii
39

4.413
Criza Iran - SUA. Rusia reacționează la anunțul lui Trump: E singurul lucru care poate ajuta
4.413
















Comentează