Moralul mediului de afaceri german a scăzut în mod suprinzător în luna septembrie, după mai multe luni de îmbunătăţire, ceea ce scoate în evidenţă fragilitatea planului cancelarului Friedrich Merz de a repune pe creştere cea mai mare economie a Europei, transmite Bloomberg.
După patru luni de creştere, indicele climatului de afaceri, calculat în fiecare lună de institutul Ifo, a scăzut în luna septembrie până la 89,7 puncte, de la o valoare revizuită de 91,4 puncte în luna august. Analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteptau la o valoare de 92 de puncte, potrivit Agerpres.
"Companiile sunt mai puţin satisfăcute de condiţiile actuale de business, iar aşteptările lor s-au înrăutăţit în mod considerabil. Perspectivele pentru o relansare economică au suferit un pas înapoi", a declarat preşedintele Ifo, Clemens Fuest.
Guvernul de la Berlin încearcă să readucă economia germană pe creştere, după doi ani de contracţie. Chiar dacă a căzut de acord asupra unor planuri care vizează majorarea cheltuielilor pentru apărare şi infrastructură, companiile au cerut mai multe progrese în domenii precum reducerea birocraţiei.
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi-a revizuit uşor estimările în cazul Germaniei, prognozând că Produsul Intern Brut va creşte cu 1,1% în 2026, după un avans de 0,3% în 2025. Principalele institute economice germane urmează să îşi publice joi noile lor prognoze comune.
Realizat pe baza unui sondaj în rândul a aproximativ 9.000 de firme, indicatorul Ifo arată atât opiniile şefilor de companii faţă de condiţiile economice actuale din Germania, cât şi aşteptările lor pentru următoarele şase luni.


































Comentează