CFR Călători anunţă că, începând din 27 octombrie 2019, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4:00 devenind ora 3:00, însă acest lucru nu va duce la modificarea mersului trenurilor, potrivit unui comunicat al operatorului feroviar, remis AGERPRES.
"În noaptea 26/27 octombrie 2019, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie", au arătat reprezentanţii companiei.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 27 octombrie 2019, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.
Înainte de efectuarea călătoriei, CFR le recomandă pasagerilor să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.
Mersul trenurilor rămâne la fel după trecerea la ora de iarnă anunţă CFR
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

507
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
507

4
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
4

14
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
14

865
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
865

408
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
408

10
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
10

13
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
13

38
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
38

1.515
Premieră în România. Primarul din Slatina a anunțat că 'păcănelele" au fost interzise: 'Să se ducă unde vor'
1.515

1.456
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
1.456

1.581
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.581

3.118
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
3.118

1.813
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.813
















Comentează