Guvernul israelian a decis duminică să menţină în vigoare blocarea parţială a fondurilor datorate Autorităţii Palestiniene pe care o acuză că sprijină financiar familiile palestiniene ale autorilor unor atacurilor anti-israeliene, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Un responsabil israelian a declarat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că miniştrii au luat această decizia după o reuniune a cabinetului de securitate.
Israelul colectează 190 de milioane de dolari (aproximativ 185 de milioane de euro) în fiecare lună din taxe vamale percepute pe mărfurile destinate pieţelor palestiniene care tranzitează prin porturile israeliene şi, în mod normal, transferă această sumă Autorităţii Palestiniene.
Aproximativ 600 de milioane de şekeli (circa 172 de milioane de euro) sunt reţinuţi anual de la intrarea în vigoare în 2019 a legii care reglementând această blocare parţială.
Această sumă corespunde, potrivit Israelului, indemnizaţiilor plătite în 2021 de Autoritatea Palestiniană familiilor palestinienilor care au comis atacuri anti-israeliene.
Potrivit Autorităţii Palestiniene, aceste alocaţii sunt considerate ca o compensaţie pentru familiile care şi-au pierdut principalul sprijin al familiei, în timp ce Israelul consideră că ele încurajează violenţa.
Secretarul general al Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), Hussein Al-Sheikh, a acuzat Israelul că "fură" banii palestinieni.
Politica israeliană de "blocadă financiară şi de furt al banilor noştri" se adaugă la "escaladarea zilnică în oraşele, satele şi taberele noastre", a scris el pe Twitter.
Autoritatea Palestiniană are sediul la Ramallah, în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de armata israeliană din 1967.
Ea exercită puteri limitate peste aproximativ 40% din Cisiordania. Israelul, care controlează toate căile de acces, administrează restul acestui teritoriu, precum şi coloniile implantate acolo.
Fâşia Gaza, o enclavă palestiniană controlată de mişcarea islamistă Hamas, se află sub blocadă israeliană de peste 15 ani, reaminteşte AFP.
Menţinerea blocării parţiale a fondurilor destinate palestinienilor
București
4°C
Articole Similare

804
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
804

1.224
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
1.224

597
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
597

866
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
866

1.103
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
1.103

93
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
93

1.564
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.564

961
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
961

2.967
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.967

53
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
53

86
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
86

6.462
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.462

2.297
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.297














Comentează