Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a găzduit, la New York, în marja participării la dezbaterile generale ale celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, o reuniune cu omologii din statele francofone africane, ocazie cu care au fost abordate aspecte ale modului în care schimbările climatice afectează condiţiile de viaţă ale populaţiilor din zona sahariană şi sub-sahariană şi creează riscuri în domeniul securităţii interne sau regionale.
Potrivit unui comunicat al MAE, în cadrul evenimentului desfăşurat joi, cu tema "Schimbările climatice şi securitatea", Meleşcanu a făcut o prezentare a priorităţilor delegaţiei române la actuala sesiune a Adunării Generale a ONU, subliniind că tema discutată face parte dintre aceste priorităţi.
Totodată, a fost reconfirmată relaţia tradiţională excelentă între România şi statele africane francofone invitate.
În aceeaşi zi, şeful diplomaţiei române a avut o serie de întrevederi cu omologii din Republica Capului Verde, Qatar, Columbia şi Republica Islamică Iran.
* În timpul întâlnirii ministrului român cu omologul din Republica Capului Verde au fost discutate principalele teme aflate pe agenda bilaterală, precum şi cooperarea dintre cele două state în cadrul organizaţiilor internaţionale.
"De asemenea, a fost evocată dorinţa comună de aprofundare a dialogului politic la nivel înalt între cele două ţări, sens în care a fost încheiat un memorandum de înţelegere pe linia celor două ministere ale Afacerilor Externe, care să faciliteze dialogul diplomatic constant între Bucureşti şi Praia. În context, a fost evocat parteneriatul de succes dintre Uniunea Europeană şi Republica Capului Verde, având în vedere faptul că România va deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019", se arată în comunicat.
* Totodată, discuţiile lui Teodor Meleşcanu cu şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al-Thani, ministrul Afacerilor Externe al Statului Qatar, au pus accentul pe evaluarea stadiului relaţiilor bilaterale, precum şi a agendei politico-diplomatice.
"Cei doi demnitari au exprimat apreciere faţă de stadiul relaţiilor bilaterale, precum şi importanţa pe care o acordă dezvoltării cooperării în diverse domenii de interes comun. În context, au fost analizate posibilităţile de aprofundare a dialogului bilateral, precum şi modalităţile de impulsionare a schimburilor comerciale dintre cele două state. În cadrul întrevederii, au fost abordate şi tematici de interes de pe agenda internaţională şi regională, inclusiv din perspectiva deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019. În context, ministrul Teodor Meleşcanu a reliefat că România a fost şi rămâne un promotor activ al soluţionării paşnice a disputelor, pe bază de dialog şi negocieri. Astfel, ca ţară care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, România va susţine eforturile destinate normalizării situaţiei în Orientul Mijlociu", precizează MAE.
* În continuarea contactelor bilaterale, ministrul Teodor Meleşcanu a avut o întrevedere cu omologul columbian, Carlos Holmes Trujillo.
Cei doi miniştri au reconfirmat interesul reciproc pentru dezvoltarea dialogului politic şi a cooperării sectoriale bilaterale, în contextul inaugurării la Bogota, la 7 august 2018, a unei noi Administraţii, conduse de preşedintele Ivan Duque Marquez.
Şeful diplomaţiei române a reiterat, de asemenea, disponibilitatea României de a contribui la implementarea Acordului de pace şi reconstrucţie post-conflict. Ministrul Teodor Meleşcanu i-a adresat omologului columbian invitaţia de a efectua o vizită oficială în România, invitaţie acceptată de acesta, menţionează MAE.
* Întâlnirea cu Mohammad Javad Zarif, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Islamice Iran, a oferit prilejul trecerii în revistă a perspectivelor relaţiilor bilaterale româno-iraniene şi al analizării obiectivelor pe termen scurt ale agendei comune, atât la nivel politico-diplomatic, cât şi din perspectiva cooperării economice.
Potrivit MAE, între cei doi demnitari a avut loc un schimb de opinii privind problemele curente de pe agenda internaţională şi regională, cu accent asupra Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune, situaţiei din Siria şi perspectivelor Procesului de Pace din Orientul Mijlociu.
În context, ministrul Teodor Meleşcanu a exprimat încrederea în continuarea eforturilor diplomatice, astfel încât să se ajungă la un progres real şi la soluţionarea finală, cuprinzătoare şi de durată a dosarului nuclear iranian.
Şeful diplomaţiei române a arătat că România va colabora, în continuare, cu reprezentanţii întregii comunităţi internaţionale, inclusiv SUA, pentru identificarea celor mai bune modalităţi de îmbunătăţire a securităţii la nivel regional şi internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte gestionarea dosarelor nucleare, în conformitate cu Tratatul privind Neproliferarea Armelor Nucleare şi cu respectarea deplină a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi ale Consiliului Guvernatorilor AIEA, subliniază sursa citată.
Ministrul Teodor Meleşcanu a punctat, de asemenea, că România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, va susţine eforturile de normalizare a situaţiei în Orientul Mijlociu.
* Nu în ultimul rând, şeful diplomaţiei române a avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, prilej cu care au abordat teme privind cooperarea dintre România şi Consiliul Europei, priorităţile secretarului general şi reforma privind viitorul Organizaţiei pentru a răspunde noilor provocări cu care se confruntă Consiliul Europei.
Meleşcanu - reuniune la New York cu omologii din statele francofone africane cu tema 'Schimbările climatice şi securitatea'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

2.109
Daniel Băluță îl torpilează pe Bolojan care vrea să taie din zilele de concediu. Ce categorie este afectată
2.109

1.380
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.380

52
Ilie Bolojan de Ziua Maghiarilor: Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre. Forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare
52

4.367
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
4.367

6.263
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
6.263

1.156
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.156

13.114
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
13.114

89
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
89

800
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
800

1.958
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.958

97
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
97

5.192
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.192

4.829
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
4.829
















Comentează