Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor la medicii de familie odată cu transferul datelor şi punerea în funcţiune a noului Registru Electronic Naţional de Vaccinare.
Într-un comunicat transmis marţi AGERPRES, SNMF arată că problema o constituie imposibilitatea de a introduce în sistem vaccinurile efectuate curent şi faptul că nu s-a preluat în unele cazuri istoricul vaccinal al copiilor.
"În data de 1 iulie 2022 a fost închis RENV copii, cel în care se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor, începând cu cele făcute în maternitate. Conform HG 697/2022, începând cu data de 1 iulie 2022, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate în noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID-19", precizează SNMF.
Sursa citată reaminteşte că SNMF a salutat ideea de unificare a celor două registre, dar problemele au apărut în momentul în care acest demers a fost pus în practică. Medici de familie au constatat cu această ocazie că a dispărut istoricul de vaccinare pentru foarte mulţi copii, istoric care exista în RENV copii, şi că nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le efectuează în cabinet în lipsa acestui istoric.
"Imposibilitatea de a înregistra vaccinul administrat unui copil duce la lipsa dovezii oficiale că acel vaccin a fost efectuat. Practic, din perspectiva autorităţilor, un copil care nu are un vaccinul înregistrat nu este vaccinat. Pe de altă parte, dacă oficial un medic nu poate înregistra un vaccin, nu poate justifica în faţa autorităţilor că a folosit respectivul vaccin, rămâne cu el pe stoc şi nu mai poate solicita alte doze de vaccin. Medicii de familie se află acum în situaţia de a nu putea derula campaniile de imunizare, iar vaccinările făcute în această ultimă săptămână riscă să conţină erori de înregistrare", se precizează în comunicat.
Medicii de familie atrag atenţia asupra pericolului de întrerupere a vaccinării copiilor
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
7

7
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
7

22
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
22

15
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
15

42
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
42

60
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
60

20
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
20

83
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
83

36
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
36

73
Bloc operator modernizat în Secţia Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara
73

10
Spitalul Județean Timiș a finalizat un proiect major pentru dezvoltarea serviciilor oncologice
10

19
Rămâi într-o relație nefericită din aceste motive. Psihologii le numesc scuze false
19

1.851
A refuzat operația. Cum a ales o femeie să fie tratată
1.851
















Comentează