VIDEO Meciul dintre echipa lui Olăroiu și Arabia Saudită a fost suspendat din cauza intemperiilor

Autor: Anca Flondor

Publicat: 18-12-2025 19:48

Article thumbnail

Sursă foto: @UAEFNT

Meciul pentru locul trei al Cupei Arabe, în Qatar, a fost suspendat joi din cauza ploii. Partida se disputa între Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, formaţia antrenată de Cosmin Olăroiu.

La Al Rayaan, pe Khalifa International Stadium, ultimul meci al lui Cosmin Olăroiu la conducerea naţionalei din Emiratele Arabe Unite a fost un fiasco, potrivit news.ro.

După o primă repriză încheiată fără gol marcat, cele două echipe au anunţat schimbări la pauză şi au ieşit pe teren pentru a începe partea a doua, însă ploaia torenţială care începuse în pauză a îmbibat compet cu apă gazonul făcându-l impoibil pentru disputarea meciului.

Arbitrul chilian Cristian Garay a luat decizia de a trimite echipele la vestiare şi a aşteptat să să se termine ploaia, însă, după două ore şi jumătate de aşteptare, Garay a anunţat suspendarea meciului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri