Meciul dintre echipele Watford şi Chelsea Londra (1-2), disputat miercuri seara în campionatul de fotbal al Angliei, a fost întrerupt timp de 35 de minute, în debutul primei reprize, după ce unuia dintre spectatori i s-a făcut rău în tribune, informează AFP, citat de agerpres.
Jocul era oprit, cu puţin înaintea minutului 10, din cauza accidentării fundaşului stânga al gazdelor, Adam Masina, în momentul în care arbitrul le-a cerut celor două echipe să revină la vestiare, în timp ce echipele medicale interveneau în tribune. Scorul era în acel moment 0-0.
Conform postului Amazon Prime Video, care a difuzat toate meciurile etapei a 14-a din Premier League, fanul respectiv a fost stabilizat, fiind în afara oricărui pericol.
După o întrerupere de peste o jumătate de oră, plus câteva minute pentru ca jucătorii să se poată încălzi din nou, meciul a fost reluat.
Tot miercuri, startul reprizei secunde a meciului dintre Southampton şi Leicester City a fost amânat cu aproximativ 15 minute din cauza unei urgenţe medicale în tribune.
Southampton a condus cu 2-1 la pauză, iar jucătorii au revenit cu o întârziere de un sfert de oră pe gazon, oficialii confirmând că a existat un incident medical în rândul suporterilor, conform Reuters.
La jumătatea lunii octombrie, meciul de campionat dintre Newcastle United şi Tottenham a fost, de asemenea, suspendat pentru mai multe minute, din cauza unei urgenţe medicale în tribune. Clubul gazdă a oferit veşti îmbucurătoare despre suporterul său, câteva zile mai târziu.
Meciul dintre Watford şi Chelsea Londra a fost întrerupt timp de 35 de minute, după ce unuia dintre spectatori i s-a făcut rău în tribune
București
6°C
Articole Similare

57
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
57

231
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
231

82
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
82

61
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
61

120
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
120

53
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
53

77
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
77

90
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
90

29
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
29

3.237
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.237

185
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
185

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

95
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
95

















Comentează