Ministrul italian de interne Matteo Salvini i-a interzis marţi navei ONG-ului german Mission Lifeline, care are la bord circa o sută de migranţi, să acosteze într-un port italian, transmite agenţia DPA preluat de agerpres.
Nava ''Eleonore'', aparţinând acestui ONG, a salvat luni un nou grup de migranţi în apropierea coastelor Libiei şi caută un port european pentru a-i debarca. ''Încă nu am primit un răspuns pozitiv din partea statelor UE'', a spus comandantul navei, Claus-Peter Reisch, care pe de altă parte s-a declarat ''foarte fericit'' că nava sa a reuşit să salveze ''pur şi simplu în ultima clipă'' migranţii care se aflau pe o barcă pneumatică.
Săptămâna trecută nava Ocean Viking, aparţinând ONG-urilor Medici fără Frontiere şi SOS Méditerranée, a debarcat în Malta 356 de migranţi, după ce a aşteptat două săptămâni autorizaţia de a acosta într-un port european. Autorităţile malteze au autorizat acostarea navei numai după ce şase state membre ale UE, printre care şi România, au acceptat să primească migranţii aflaţi la bordul ei. După ce a debarcat migranţii în Malta, nava Ocean Viking se află acum în portul francez Marsilia, de unde va pleca într-o nouă misiune de salvare de migranţi pe Mediterana.
Încercând să descurajeze migraţia ilegală, Italia şi Malta au refuzat ultimele luni primirea navelor ONG-urilor care continuă în apropierea Libiei operaţiunile de salvare a migranţilor africani ce încearcă să ajungă în Europa, acceptând numai acostarea acelora pentru care alte state ale UE au încheiat acorduri de redistribuire a migranţilor recuperaţi de acele nave.
Matteo Salvini refuză acostarea navei unui ONG german cu migranţi la bord
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

651
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
651

1.340
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
1.340

21
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
21

1.883
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
1.883

6.925
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
6.925

1.812
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.812

4.817
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.817

1.591
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.591

160
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
160

1.866
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.866

122
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
122

88
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
88

8.873
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
8.873

















Comentează