Matteo Salvini, şeful partidului italian de extrema dreaptă Liga, doreşte organizarea de alegeri legislative anticipate la toamnă pentru a înlătura guvernul lui Giuseppe Conte, acuzat că "nu are idei clare" şi că "se opune libertăţii întreprinzătorilor", informează luni AFP potrivit Agerpres.
Italienii sunt deja chemaţi să voteze în toamnă - data nu a fost încă stabilită - în alegeri regionale (în urma cărora vor fi desemnaţi preşedinţii mai multor regiuni) şi pentru a se pronunţa prin referendum cu privire la reducerea numărului de parlamentari.
"Le cerem alegătorilor să se pronunţe (şi) asupra unui guvern care să rămână la putere cinci ani şi care să aibă idei clare", a declarat Salvini într-un interviu publicat luni în cotidianul La Stampa, aparţinând grupului Fiat. "Acest guvern ideologic, care se opune libertăţii întreprinzătorului şi a celei religioase, şcolilor şi spitalelor private trebuie să plece", a insistat liderul Liga, care a scăzut în sondaje de la începutul crizei coronavirusului, care a făcut ca imigraţia - principalul cal de bătaie al extremei drepte italiene - să treacă în plan secund.
"Am încercat să cooperăm cu acest guvern. L-am acoperit de propuneri, iar rezultatul a fost zero. Totul este blocat din toamna trecută din cauza litigiilor din cadrul majorităţii guvernamentale", a continuat Salvini.
Matteo Salvini cere alegeri legislative anticipate în toamnă
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

4.315
Vaticanul este în alertă: Miliardarul care l-a susținut pe Donald Trump face conferințe secrete la Roma despre Antihrist
4.315

140
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
140

110
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
110

127
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
127

5.731
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
5.731

60
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
60

171
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
171

2.306
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
2.306

36
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
36

120
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
120

2.510
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.510

1.708
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.708

3.347
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
3.347















Comentează