Fundaşul central german Mats Hummels a afirmat, pe reţelele de socializare, că înfrângerea suferită în faţa Franţei a rănit întreaga echipă şi în mod special pe el, deoarece golul înscris în propria poartă a stabilit soarta partidei, informează agenţia EFE, citat de agerpres.
"Înfrângerea ne doare pe toţi, dar în special pe mine pentru golul înscris în propria poartă", a precizat Hummels.
"Am dat totul şi am dus o luptă grozavă. Ştim, de asemenea, că ne putem îmbunătăţi jocul. Dar s-a văzut că vrem să participăm la acest turneu, că vrem să generăm entuziasm şi să avem succes", a adăugat Hummels.
Autogolul lui Hummels a fost primul al unei reprezentative germane la un Campionat European şi primul la un turneu după 1978, când Berti Vogts a înscris şi el în propria poartă.
Campioana mondială Franţa a învins echipa de fotbal a Germaniei cu scorul de 1-0 (1-0), marţi seara, pe Fussball Arena din Munchen, în meciul său de debut în Grupa F a turneului final EURO 2020.
Franţa a câştigat duelul ultimelor două campioane mondiale printr-un autogol, marcat de Mats Hummels (20).
Mats Hummels: Înfrângerea ne doare pe toţi, dar în special pe mine pentru golul înscris în propria poartă
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

45
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
45

215
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
215

69
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
69

52
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
52

108
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
108

51
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
51

75
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
75

87
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
87

29
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
29

3.227
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.227

181
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
181

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

95
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
95

















Comentează