Măsurile prevăzute în proiectul Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Ordonanţa trenuleţ) vor avea în 2026 un impact financiar asupra bugetului general consolidat de minus 508,7 milioane lei, conform Notei de fundamentare a proiectului, relatează agerpres.
Potrivit sursei citate, veniturile bugetare vor scădea cu aproape 1,497 miliarde lei, iar cheltuielile bugetare cu 988,2 milioane lei.
Propunerile pentru a compensa reducerea veniturilor bugetare sunt date de efectele măsurilor de eficientizare de către ANAF a activităţii de autorizare a operatorilor economici în domeniul comerţului cu produse accizabile, precum şi de perspectiva de creştere a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 4.325 lei lunar, începând cu 1 iulie 2026.
În ceea ce priveşte procesul de consultare, documentul menţionează că au fost primite solicitări de modificare a cadrului normativ de la organisme profesionale şi organizaţii patronale, reprezentate de Camera Consultanţilor Fiscali, Asociaţia Română a Băncilor, Confederaţia Patronală Concordia, Federaţia Patronală a Farmaciilor din România, Patronatul Industriei de Celuloză şi Hârtie, Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România, Asociaţia Distribuitorilor de Produse Petroliere, Consiliul Investitorilor Străini, alte organizaţii şi operatori economici individuali.
Totodată, măsurile propuse in domeniul sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România au fost dezbătute în cadrul Comisiei de dialog social constituită la nivelul Ministerului Finanţelor în şedinţa din data de 11 noiembrie 2025.
De asemenea, propunerile incluse în proiectul de act normativ au fost dezbătute în cadrul reuniunii din 4 decembrie 2025 a Comitetului naţional privind decontul precompletat RO e-TVA, constituit în baza art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2024, cu modificările şi completările ulterioare, din care fac parte, în calitate de invitaţi, organizaţii profesionale şi patronale reprezentative pentru domeniul reglementat.
Ministerul Finanţelor a solicitat opinia Consiliului Fiscal asupra proiectului de act normativ, acesta fiind transmis, spre consultare şi structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 635/2022 privind procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale la elaborarea proiectelor de acte normative.
Proiectul de act normativ va fi avizat de Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social.
Ordonanţa de urgenţă care reglementează un set de măsuri necesare pentru elaborarea bugetului pe anul 2026, cât şi o serie de măsuri strategice pentru anul următor a fost publicată luni seara pe site-ul Ministerului Finanţelor.
Conform unui comunicat al ministerului, aceasta are ca scop stimularea economiei României, sprijinirea angajaţilor vulnerabili, reducerea de cheltuieli bugetare, consolidarea disciplinei financiare şi sprijinirea autorităţilor publice locale prin acordarea de împrumuturi din trezorerie.
"Pentru anul 2026, venim cu un pachet de măsuri agreate de coaliţia de guvernare pornind de la lucruri concrete: taxe mai mici şi reguli mai simple pentru mediul de business, sprijin financiar pentru angajaţii cu salarii mici, mai puţină birocraţie în relaţia cu statul, reguli mai stricte privind cheltuirea banilor publici şi măsuri ferme pentru combaterea evaziunii fiscale. Astfel, ne propunem să creăm un cadru fiscal mai stabil şi mai predictibil pentru mediul de afaceri, care să stimuleze investiţiile şi dezvoltarea economică. În acelaşi timp, protejăm puterea de cumpărare a angajaţilor vulnerabili, reducem presiunile sociale generate de inflaţie şi creştem eficienţa şi transparenţa utilizării fondurilor publice, inclusiv la nivelul companiilor de stat, contribuind la menţinerea echilibrelor macroeconomice în beneficiul întregii economii şi al societăţii româneşti", a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, citat în comunicat.
Proiectul cuprinde şi măsuri pentru autorităţile publice locale, în vederea susţinerii acestora pentru implementarea proiectelor din PNRR cu termene de finalizare în acest an, cât şi pentru sprijinirea acestora pe perioada iernii, punându-le la dispoziţie posibilitatea contractării unor împrumuturi din trezorerie.





























Comentează