Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Constanţa a stabilit marţi un set complet de măsuri care vor fi luate în cazul comunei Cuza Vodă, care a intrat în carantină parţială în dimineaţa zilei în curs, a informat Instituţia Prefectului, informează Agerpres.
"Hotărârea privind măsurile a fost votată, iar aceasta presupune, printre altele: permisiunea intrării/ieşirii pentru transporturile de marfă, permisiunea intrării/ieşirii în/din zona carantinată a persoanelor care activează în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, situaţiilor de urgenţă, energetic, comunicaţii, transporturilor etc., doar pe baza documentelor justificative", se menţionează într-un comunicat de presă transmis, marţi seară, de Prefectura Constanţa.
De asemenea, conform sursei citate, în interiorul zonei de carantinare se menţine obligativitatea acoperirii nasului şi gurii la ieşirea din casă, cu măşti simple sau chirurgicale, dar şi cu eşarfe, fulare sau alte articole vestimentare.
Totodată, autorităţile locale se vor ocupa de dezinfectarea potenţialelor focare, vor facilita aprovizionarea continuă şi vor informa constant populaţia referitor la măsurile pe care trebuie să le urmeze.
"În acelaşi timp, jandarmii constănţeni au stabilit exact zona de protecţie, IPJ Constanţa, alături de Primăria Cuza Vodă, va trasa rutele ocolitoare ale zonei carantinate, dacă situaţia o va impune, iar DSP Constanţa va stabili măsurile pentru monitorizarea de către medicul de familie a diferitelor categorii de persoane cu risc (femei gravide, persoane dializate, pacienţi oncologici etc.)", se mai menţionează în comunicat.
Începând de marţi dimineaţă, în comuna Cuza Vodă a fost instituită carantina parţială, în zona carantinată locuind 600 din cei aproximativ 3.600 de cetăţeni ai localităţii.
Conform Instituţiei Prefectului, măsura a fost luată în urma unei analize efectuate de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa, prin care s-a constatat că în localitate există un risc epidemiologic ridicat, după ce zece persoane, din acelaşi cartier, au fost confirmate pozitiv privind infectarea cu COVID-19. Totodată, DSP a constatat că în arealul respectiv nu sunt respectate ordonanţele militare şi există mai multe cazuri de infecţii respiratorii nedeclarate.
Măsuri stabilite de CJSU Constanța pentru comuna Cuza Vodă, intrată în carantină parţială
București
9°C
Articole Similare

374
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
374

798
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
798

7
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
7

20
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
20

1.066
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.066

428
Nou mesaj Ro-Alert la Tulcea, al treilea de vineri. Ținte semnalate în apropierea graniței cu Ucraina
428

11
Caz de gripă aviară confirmat la o lebădă, în Oradea: recomandările DSVSA Bihor
11

14
Prefectul judeţului Olt: "Alunecarea de teren de pe strada Grănişte din Slatina rămâne activă"
14

40
Restricții pentru camioane pe Valea Oltului: DN 7 închis pentru vehiculele de peste 7,5 tone
40

1.550
Premieră în România. Primarul din Slatina a anunțat că 'păcănelele" au fost interzise: 'Să se ducă unde vor'
1.550

1.473
Înmormântările vor fi mai scumpe. Serviciile funerare își vor majora prețurile dacă ajutorul de deces va crește
1.473

1.604
Diana Buzoianu face curățenie la malul mării: Plajele din România nu trebuie să fie Vestul Sălbatic. Am găsit ţevi care intră în mare / Atac la autoritățile locale
1.604

3.168
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
3.168
















Comentează