Fostul preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, a anunţat, marţi, că este "oficial membru al Uniunii Salvaţi România", potrivit Agerpres.
"Prezenţa mea în USR înseamnă, de fapt, continuarea asumării principiilor pe care le am în viaţă: onestitate, competenţă, verticalitate şi să fiu mereu în slujba cetăţenilor. Am ales USR după ce liderii partidului în care m-am format şi-au trădat la modul cel mai sfidător principiile prin racolarea pesedistului Mihai Chirica şi a mafiei din jurul lui. Nu am putut accepta acest compromis pentru că ar fi însemnat să îmi încalc propriile principii şi valori, ar fi însemnat să îi trădez, la rândul meu, pe toţi colegii şi pe toţi ieşenii care şi-au pus speranţa în mine. Am ales să fiu membru USR pentru că aceasta este alternativa reală la PSD şi la tot ceea ce înţelegem noi prin pesedism. Am găsit în USR o echipă de oameni oneşti, curaţi, energici, capabili să schimbe lucrurile în bine. Să fiu parte din USR mă onorează şi îmi dă elan să continui proiectul meu pentru Iaşi cu şi mai multă determinare", scrie deputatul Marius Bodea într-o postare pe pagina sa de socializare.
Declaraţia a fost făcută după ce într-un comunicat de pe 19 iunie reprezentanţii filialelor ieşene ale USR şi PLUS au anunţat că "rezultatele negocierilor încheiate la Iaşi sunt: candidatul unic al Alianţei pentru funcţia de primar al Municipiului Iaşi va fi candidatul propus de USR, Cosette Chichirău; candidatul unic al Alianţei pentru funcţia Preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi va fi candidatul propus de USR, Marius Bodea".
Fost membru al PNL Iaşi, Marius Bodea a fost în perioada mai 2007 - februarie 2008 subprefect, ulterior, în februarie 2008, l-a înlocuit în funcţie pe prefectul Nicuşor Păduraru. În perioada 2012-2016 a fost director general al Aeroportului Internaţional Iaşi. La alegerile locale din 2016, Marius Bodea a fost candidatul PNL la funcţia de primar al Iaşiului, el pierzând în favoarea viceprimarului, pe atunci PSD, Mihai Chirica. Ulterior, la alegerile din toamna lui 2016, Marius Bodea a candidat la funcţia de deputat pe listele PNL Iaşi. El a fost şi preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL.
Pe parcursul mandatului de parlamentar, Marius Bodea a fost principalul contestatar al primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica.
La începutul lunii februarie 2020, Marius Bodea, atunci preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, declara că el va fi candidatul formaţiunii politice pentru Primăria municipiului, prilej cu care a ţinut să infirme zvonurile conform cărora primarul Mihai Chirica, la vremea aceea independent, va candida pentru un nou mandat sub sigla PNL. Câteva zile mai târziu, Bodea a anunţat, printr-un comunicat de presă, că a fost informat de către conducerea centrală a PNL că Mihai Chirica va fi candidatul formaţiunii la Primăria municipiului Iaşi. Imediat după venirea primarului Chirica la PNL Iaşi, Marius Bodea a anunţat că pleacă din partid.
Marius Bodea: Oficial, sunt membru al Uniunii Salvaţi România
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

971
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
971

3.981
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
3.981

2.335
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.335

1.831
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.831

1.970
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.970

1.548
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.548

311
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
311

1.621
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.621

704
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
704

2.016
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
2.016

731
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
731

3.309
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
3.309

131
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
131

















Comentează