Fostul fotbalist argentinian Mario Alberto Kempes a afirmat, cu ocazia promovării cărţii sale "Matador, autobiografia mea", la Târgul de Carte de la Valencia, că vede propunerea FIFA de a organiza o Cupă Mondială la fiecare doi ani ca fiind disproporţionată şi susţine că va prejudicia randamentul fotbaliştilor, informează agenţia EFE, citat de agerpres.
"O Cupă Mondială la fiecare doi ani este prea mult. Eu cred că jucătorii de fotbal nu pot fi epuizaţi în această manieră, ar fi o exagerare. La nivel de FIFA sau UEFA sunt mai mulţi bani, sigur, dar pentru cei care oferă spectacolul nu va fi bine. În loc să ajungă la 36 sau 37 de ani într-o bună condiţie, la 30 de ani ei vor fi epuizaţi. Aş vrea să văd că la o Cupă Mondială se ajunge cu toate forţele", a spus Kempes.
Campion mondial cu echipa Argentinei în 1978, Kempes a amintit, în cartea sa, că "atunci când joci nu te mai gândeşti la ziua de mâine, visezi să fii campion şi să joci pentru echipa naţională''.
''Nu am ştiut niciodată că voi fi golgheter, pentru că poziţia mea nu era de atacant, ci de mijlocaş, la fel cum nu mi-am imaginat că voi juca la trei Cupe Mondiale", a subliniat Kempes.
Ideea unei Cupe Mondiale la fiecare doi ani, care ar urma să alterneze începând din 2028 cu turneele continentale, de asemenea bienale, a fost lansată de FIFA şi se confruntă cu un val de reacţii ostile, în special în Europa.
Un raport ar urma să fie publicat în noiembrie şi o altă reuniune va putea fi organizată înainte de finalul anului, pentru dezbaterea proiectului.
Mario Alberto Kempes, cu ocazia promovării cărţii sale 'Matador, autobiografia mea': O Cupă Mondială la fiecare doi ani este prea mult
Explorează subiectul
București
1°C
Articole Similare

8
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
8

10
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
10

120
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
120

21
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
21

19
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
19

3.909
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.909

9
Atletico Madrid – Getafe 1-0
9

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

13
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
13

58
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
58

36
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
36

24
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
24














Comentează