Antrenorul formaţiei Universitatea Caiova, Marinos Ouzounidis, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că la prima vedere echipa sa va avea o partidă uşoară cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu în returului semifinalei Cupei României, după ce a câştigat prima rundă cu 3-0, conform agerpres.
"Este pentru noi o victorie importantă în tur. La prima vedere pare o partidă uşoară, însă trebuie să rămânem în concentraţi, să fim prezenţi în joc, pentru că se poate întâmpla orice. Pe noi ne interesează să câştigăm această partidă", a declarat Ouzounidis.
Tehnicianul grec a afirmat că este posibil ca la partida de miercuri să folosească mai mulţi jucători care au evoluat mai puţin în campionat.
"Jucătorii înţeleg că este un obiectiv important pentru noi Cupa României, trebuie să rămână concentraţi şi se vor focusa foarte mult şi pe această partidă. Vor avea şansă şi jucătorii care au evoluat mai puţin până acum, mai ales că avem în faţă şi cele două derbiuri din Liga I", a mai spus antrenorul.
Partida Viitorul Pandurii Târgu Jiu - Universitatea Craiova, din cadrul celei de-a doua manşe a semifinalelor Cupei României, se va disputa miercuri, de la ora 20:30.
În partida tur, Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 3-0.
În cealaltă semifinală se întâlnesc echipele Dinamo şi Astra Giurgiu, marţi, de la ora 20:15, după ce în tur formaţia giurgiuveană s-a impus cu scorul de 1-0.
Finala Cupei României, ediţia 2020-2021, este programată pe 22 mai, pe stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti.
Marinos Ouzounidis despre returul din semifinala Cupei României: La prima vedere vom avea o partidă uşoară
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

7
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
7

22
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
22

11
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
11

32
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
32

34
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
34

23
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
23

2.828
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
2.828

167
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
167

27
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
27

85
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
85

1.198
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
1.198

33
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
33

26
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
26

















Comentează