Marile Premii de Formula 1 care urmau să aibă loc în acest an în Azerbaidjan, Singapore şi Japonia au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19, au anunţat, vineri, organizatorii, citaţi de Reuters.
''Ca rezultat al obstacolelor aduse de COVID-19, noi şi promotorii noştri din Azerbaidjan, Singapore şi Japonia am luat decizia de a anula cursele în cauză din sezonul 2020'', a anunţat Formula 1 într-un comunicat.
Organizatorii şi-au motivat deciziile prin faptul că la Baku (amânat anterior) şi în Singapore (20 septembrie) sunt circuite urbane, iar cursele sunt imposibil de găzduit în condiţiile actuale, în timp ce în restricţiile legate de călătorii au dus şi la decizia de a nu fi menţinut nici Marele Premiu al Japoniei (11 octombrie).
Formula 1 anulase deja alte patru curse, Australia, Monaco, Olanda şi Franţa, sezonul scurtat urmând să debuteze pe 5 iulie, în Austria. De asemenea, cursele din Brazilia, Mexic şi Texas sunt incerte.
Sezonul redus ar cuprinde două curse în Austria (5 şi 12 iulie), două la Silverstone (Marea Britanie), în august, precum şi Marile Premii din Ungaria, Spania, Belgia şi Italia.
Marile Premii de Formula 1 din Azerbaidjan, Singapore şi Japonia au fost anulate
Explorează subiectul
Articole Similare

34
Răzvan Lucescu, după ce a calificat-o pe PAOK în finala Cupei Greciei: Avem o motivație uriașă să câștigăm
34

18
Sorin Cârțu, un nou atac la FCSB: E cusută cu ață albă și am voie să cred că nu este o coincidență
18

7
Campioana CSM Oradea încheie participarea în grupele Ligii Campionilor la polo cu o înfrângere
7

9
Răzvan Lucescu, în finala Cupei Greciei cu PAOK Salonic
9

16
Universitatea Cluj şi Metalul Buzău, în sferturile Cupei României - Rezultatele
16

6
Vasile Marian Gîtlan şi Darius Şerban, locul 17 la sanie dublu masculin
6

20
Raluca Strămăturaru şi Carmen Manolescu, locul 9 la sanie dublu feminin la JO
20

56
FOTO Lindsey Vonn, după ce i s-a făcut a treia operaţie la piciorul fracturat în urma căzăturii de la JO
56

47
U BT Cluj s-a calificat în optimile BKT EuroCup
47

66
CIO îl roagă pe ucraineanul Heraskevich să concureze la Jocurile Olimpice fără casca prin care omagiază sportivi ucişi în Ucraina
66

1.669
Mihai Rotaru a suferit un accident la schi. Și-a fracturat clavicula şi are mai multe fisuri la coaste
1.669

75
Julia Simon, medalie de aur la biatlon 15 km individual. Românca Anastasia Tolmacheva a ocupat locul 72
75

41
Moment istoric la Rotterdam. Wawrinka a învins cu adversar cu 23 de ani mai tânăr
41

















Comentează