Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, fost lider mondial, în prezent aflată pe locul 49 în lume, a revenit cu o victorie, 7-6 (10/8), 6-0 în faţa slovacei Viktoria Kuzmova, marţi, în prima rundă la Mallorca (WTA), turneu dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după o absenţă de circa patru luni, cauzată de o operaţie la umărul drept, relatează AFP.
''Este prima mea victorie în trei-patru luni. E bine că mă aflu la Mallorca, un oraş unde se trăieşte bine, pentru a mă pregătit pentru Wimbledon'', a comentat Şarapova, care nu mai jucase din luna februarie.
Şarapova, care are 36 de titluri în carieră, dintre care cinci de Mare Şlem, a fost operată în februarie la umărul drept, care necesitase o intervenţie şi în 2008. Rusoaica a jucat în ianuarie la Australian Open, dar s-a oprit în optimile de finală, învinsă de australianca Ashleigh Barty, care a câştigat recent titlul la Roland Garros, primul de Mare Şlem pentru ea.
În optimi, Şarapova o va înfrunta pe principala favorită a turneului, germanca Angelique Kerber, campioana en titre de la Wimbledon. Kerber, numărul şase mondial, a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de belgianca Ysaline Bonaventure, cu 7-5, 4-6, 6-2.
În alt meci din primul tur, jucătoarea franceză Caroline Garcia (cap de serie numărul şase) a învins-o pe belarusa Victoria Azarenka în trei seturi, 1-6, 6-4, 7-5.
Rezultatele înregistrate marţi în primul tur pe iarba de la Mallorca:
Angelique Kerber (Germania/N.1) - Ysaline Bonaventure (Belgia) 7-5, 4-6, 6-2
Maria Şarapova (Rusia) - Viktoria Kuzmova (Slovacia) 7-6 (10/8), 6-0
Caroline Garcia (Franţa/N.6) - Victoria Azarenka (Belarus) 1-6, 6-4, 7-5
Paula Badosa Gibert (Spania) - Alison Riske (SUA) 6-7 (2/7), 7-5, 7-5
Shelby Rogers (SUA) - Shuai Zhang (China) 6-2, 6-2
Alizé Cornet (Franţa) - Sara Sorribes Tormo (Spania) 6-0, 6-1
Amanda Anisimova (SUA/N.5) - Tereza Martincova (Cehia) 3-6, 7-6 (9/7), 6-4
Ons Jabeur (Tunisia) - Kaja Juvan (Slovenia) 7-5, 7-6 (7/5)
Samantha Stosur (Australia) - Saisai Zheng (China) 6-4, 7-5
Anastasija Sevastova (Letonia/N.2) - Varvara Lepchenko (SUA) 6-3, 7-6 (7/5)
Maria Şarapova a revenit cu o victorie la Mallorca (WTA), după o absenţă de patru luni
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

11
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
11

12
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
12

122
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
122

21
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
21

19
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
19

3.923
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
3.923

9
Atletico Madrid – Getafe 1-0
9

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

13
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
13

58
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
58

36
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
36

24
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
24














Comentează