USR Diaspora a sesizat joi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la mesajul distribuit pe Facebook de europarlamentarul Maria Grapini referitor la românii din afara graniţelor ţării care participă la mitingul din 10 august, transmite Agepres.
"Afirmaţiile publice emise de Maria Grapini, o persoană cunoscută la nivel naţional şi internaţional şi care exercită puterea publică, au efectul de a umili şi demoraliza pe cei vizaţi. Mai mult, faptul că o persoană publică foloseşte exprimări atât de jignitoare asupra unei întregi comunităţi, doar pe baza convingerilor politice, induce publicului că un comportament jignitor faţă de românii din diaspora este legitim şi justificabil din moment ce este susţinut de un funcţionar public de rang înalt", se arată în sesizarea USR Diaspora, potrivit unui comunicat transmis Agerpres.
Uniunea Salvaţi România consideră că insultarea comunităţii româneşti din afara ţării este un gest absolut incalificabil, indiferent de împrejurări, dar mai ales ţinând cont de standarde morale pe care le impune funcţia publică.
"În 1990, Ion Iliescu îi numea golani pe protestatarii din Piaţa Universităţii. Au trecut 28 de ani şi limbajul multor politicieni români nu s-a îmbunătăţit, mai ales atunci când sunt criticaţi. Reprezentanţii poporului într-o democraţie ar trebui să întruchipeze repere morale ale societăţii şi să pună interesele cetăţenilor mai presus de cele politice. Derapajele majore, precum cel al doamnei Maria Grapini, trebuie sancţionate pentru a ne asigura că societatea noastră evoluează", afirmă Emanuel Stoica, preşedintele USR Diaspora, citat în comunicat.
În context, USR Diaspora solicită CNCD să analizeze de urgenţă sesizarea şi să o sancţioneze pe Maria Grapini pentru discriminare şi hărţuire.
"Europarlamentari ca doamna Maria Grapini fac România constant de râs în Europa prin atitudinea şi ideile pe care le promovează. La alegerile din 2019, românii trebuie să trimită în Parlamentul European oameni profesionişti şi integri, care respectă valorile democratice europene", se mai arată în comunicatul USR.
Potrivit sesizării trimise către CNCD, în contextul organizării mitingului împotriva guvernării PSD - ALDE de către românii din diaspora, miercuri europarlamentarul Maria Grapini a publicat pe contul personal de Facebook următorul mesaj: "Informăm diasporenii că taxa de prost se plăteşte la sediul USR. Fără certificat de prost nu puteţi participa la miting". "Deşi textul era preluat de la o altă persoană, doamna Grapini l-a publicat ca atare, asumându-şi-l", mai spun cei de la Uniunea Salvaţi România.
Maria Grapini, RECLAMATĂ la Consiliul pentru Combaterea Discriminării: 'Afirmațiile au efectul de a umili şi demoraliza pe cei vizaţi'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

403
Teheranul ridică miza războiului: Iranul anunță strategia "ochi pentru ochi" în conflict
403

854
După Donald Trump, acum și un lider din UE vrea să facă personal pace între Rusia și Ucraina: Cere mandat de la UE să rezolve el conflictul
854

458
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
458

791
Radu Miruță, întrebat dacă au ajuns primele echipamente americane la Kogălniceanu: 'Nu știu, în secunda în care discutăm, dacă a venit vreun echipament sau nu'
791

1.773
Ucraina a lovit Rusia în Marea Neagră: Două nave au fost distruse
1.773

594
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară: 'Buget mic pentru educație, discursuri mari'. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții
594

930
Ministrul Apărării, Radu Miruță, dezvăluie ce a vorbit cu Zelenski despre drone: 'Acele modele se vor produce în România'
930

2.484
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
2.484

1.513
Românii din Ucraina, prudenți după discuțiile dintre Nicușor Dan și Zelenski: 'Marea noastră dorință este...' / Ce garanții cer
1.513

4.465
Iranul schimbă tactica: Este prima țară din istorie care atacă cu drone... bănci din țări străine
4.465

2.413
Directorul general al ROMARM trage un semnal puternic cu privire la SAFE! 'Noi nu avem nicio informație că s-ar face producție internă'
2.413

4.010
Afganistanul a atacat Pakistanul, putere nucleară: Talibanii au lovit în capitală
4.010

3.214
REUTERS Donald Trump respinge negocierile pentru oprirea războiului cu Iranul: 'Nu este interesat / Poate va veni o zi, dar nu acum'
3.214
















Comentează