Marea Britanie şi Iranul au insistat duminică pe necesitatea unor progrese suplimentare pentru ameliorarea relaţiilor bilaterale, cu ocazia vizitei la Teheran a ministrului de externe britanic Boris Johnson, potrivit AFP, scrie agerpres.ro.
Sosit sâmbătă la Teheran, Johnson a exprimat 'îngrijorarea' Londrei faţă de numărul de iraniano-britanici aflaţi în închisori în Iran. Duminică, şeful diplomaţiei britanice s-a întâlnit cu preşedintele iranian Hassan Rohani, la scurt timp după întrevederea sa cu şeful Organizaţiei iraniene pentru energie atomică, Ali Akbar Salehi.
Rohani şi Johnson 'au discutat deschis despre obstacolele care împiedică relaţia între Iran şi Marea Britanie şi au convenit cu privire la nevoia de progrese în toate aceste domenii', relevă un comunicat al Ministerului de Externe britanic.
''Cele două părţi doresc să continue dialogul pentru a soluţiona chestiunile dificile şi a apăra acordul privind domeniul nuclear'', adaugă comunicatul citat.
În timpul întâlnirii, şeful statului iranian a estimat că relaţiile cu Londra 'nu au atins potenţialul sperat' după semnarea acordului privind programul nuclear iranian şi că este nevoie de 'mai multe eforturi' în vederea unei cooperări optime, arată un comunicat al guvernului de la Teheran.
Vizita lui Boris Johnson în Iran ar fi trebuit să coincidă cu deschiderea unui nou proces, duminică, în cazul unei iraniano-britanice, Nazanin Zaghari-Ratcliffe, pentru 'difuzarea de propagandă'. Audierea a fost însă amânată, după cum a indicat soţul acuzatei, Richard Ratcliffe.
Nazanin Zaghari-Ratcliffe a fost condamnată la cinci ani de închisoare în ianuarie anul acesta sub acuzaţii de spionaj şi incitare la nesupunere. Ea a fost arestată în aprilie 2016.
O gafă făcută de Boris Johnson luna trecută în parlamentul de la Londra a determinat autorităţile iraniene să susţină că ministrul de externe britanic ar fi confirmat prin spusele sale că femeia, aflată în vacanţă în Iran ca să le arate părinţilor fetiţa nou-născută, ar fi instruit jurnalişti pe durata vizitei sale în Iran. Johnson a încercat imediat să-şi repare greşeala afirmând că tânăra femeie se afla în vacanţă în ţara sa de origine şi l-a sunat pe omologul său iranian pentru a cere eliberarea sa.
Nazanin Zaghari-Ratcliffe lucra la Londra ca manager în cadrul unui proiect al Fundaţiei Thomson Reuters. Iranul nu recunoaşte dubla cetăţenie a femeii.
Vizita lui Boris Johnson la Teheran s-a încheiat duminică după-amiază, oficialul britanic îndreptându-se spre Emiratele Arabe Unite.
Marea Britanie şi Iranul au insistat pe necesitatea unor progrese suplimentare pentru ameliorarea relaţiilor bilaterale
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

113
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
113

454
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
454

956
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
956

1.023
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.023

1.228
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.228

42
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
42

2.296
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.296

4.013
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.013

1.467
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.467

3.152
VIDEO Sfidare totală a iranienilor: lumea a ieșit în stradă în favoarea regimului, în plin război cu SUA / Președintele și şeful securităţii au mărșăluit alături de oameni
3.152

2.568
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.568

1.460
România are motiv să se teamă. Teheranul amenință că ar putea ataca orice bază folosită de SUA împotriva Iranului
1.460

71
Acuzații de „genocid” în Gaza – CIJ: „SUA vor interveni de partea Israelului”
71
















Comentează