Circa 100.000 de cazuri de cancer ar putea fi prevenite în Marea Britanie în următorii 40 de ani cu ajutorul unui vaccin contra virusului papiloma uman (HPV) care cauzează apariţia cancerului de col uterin, oral, anal şi la nivelul zonei genitale, au anunţat marţi autorităţile sanitare britanice, citate de Reuters potrivit Agerpres
Experţi din cadrul direcţiei britanice pentru sănătate publică, Public Health England (PHE), au anunţat extinderea programului de vaccinare care va include şi băieţii, nu doar fetele, şi au adăugat că planul de imunizare va contribui la prevenirea a circa 64.000 de cazuri de cancer de col uterin şi a aproape 50.000 de alte cazuri de cancer până în 2058, an în care se vor împlini 50 de ani de la introducerea programului de vaccinare anti-HPV în Marea Britanie.
HPV este un virus cu transmitere sexuală asociat cu peste 99% dintre cazurile de cancer de col uterin, dar şi cu 90% dintre cazurile de cancer anal, 70% dintre cazurile de cancer vaginal şi vulvar şi cu peste 60% dintre cazurile de cancer penian.
Potrivit PHE, începând de anul acesta din luna septembrie băieţii cu vârste de 12 şi 13 ani din Marea Britanie vor putea fi vaccinaţi în cadrul programului guvernamental.
De la debutul programului de vaccinare anti-HPV pentru fete în Marea Britanie, în 2008, studiile au demonstrat că infecţiile cu unele dintre cele mai importante tulpini de virus au scăzut cu 86% în cazul persoanelor cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani în Anglia. Totodată, un studiu efectuat în Scoţia a demonstrat că vaccinul a redus cu până la 71% cazurile de pre-cancer de col uterin la femei.
''În zece ani, vaccinul (anti-)HPV s-a bucurat de succes protejând fetele de apariţia cancerului de col uterin în perioada adultă'', a declarat Robin Weiss, profesor de oncologie virală la University College London. În opinia sa, extinderea programului anti-HPV ''ar trebui să fie o situaţie din care toată lumea are de câştigat''.
''Este clar... că băieţii vaccinaţi vor beneficia la rândul lor de protecţie contra cancerului penian şi anal şi de un grad mai scăzut de risc de cancer de cap şi gât'', a adăugat profesorul.
Marea Britanie introduce vaccinarea anti-HPV pentru băieţi
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

19
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
19

499
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
499

458
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
458

1.576
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.576

1.071
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.071

1.642
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.642

2.375
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.375

1.548
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.548

1.585
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.585

57
VIDEO Escaladare – Eșec în negocieri pentru Liban: „Oferta preşedintelui Aoun de a negocia cu Israel nu a primit răspuns” / Tel Avivul ameninţă cu noi distrugeri
57

2.810
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.810

4.875
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
4.875

1.752
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.752















Comentează