Doi băieţi în vârstă de 12 şi 15 ani au fost răniţi de gloanţe duminică la Londra, oraş confruntat cu o creştere a numărului de crime şi agresiuni, a afirmat poliţia, relatează AFP.
Cei doi tineri au fost găsiţi de poliţişti la puţin timp după ce fuseseră răniţi de gloanţe în locuri diferite din Harrow, suburbie în nord-vestul Londrei.
"Un băiat în vârstă de 12 ani a primit îngrijiri la faţa locului, după care a fost transportat la spitalul din vestul Londrei unde se află şi în prezent", a informat un comunicat al poliţiei care nu a precizat cât de grave sunt rănile.
Potrivit forţelor de ordine, rănile adolescentului în vârstă de 15 ani sunt, de asemenea, în curs de evaluare.
Violenţele comise cu arme de foc sau armă albă s-au înrăutăţit de la începutul anului în capitala britanică. În cursul primului trimestru din 2018, Scotland Yard a deschis 45 de anchete pentru crimă, de două ori mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Un document al Ministerului de Interne, dezvăluit în aprilie de cotidianul The Guardian, a afirmat că reducerea efectivelor poliţiei cu începere din 2010 de către guvernul conservator a "contribuit probabil" la creşterea numărului de atacuri.
Această creştere a numărului de crime a atras atenţia preşedintelui american, Donald Trump, care a adus în discuţie incidentul cu prilejul unui discurs ţinut vineri în faţa National Rifle Association (NRA), puternicul lobby american pro-arme.
Liderul administraţiei de la Casa Albă a afirmat, printre altele că "un spital altădată prestigios" din Londra pare a fi o "zonă de război" din cauza numărului de agresiuni.
Marea Britanie: Doi adolescenţi de 12 şi 15 ani răniţi de gloanţe în plină zi la Londra
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

405
Zelenski „tună și fulgeră” după ce americanii au ridicat sancțiunile la petrolul rusesc: „Nu e decizia corectă!”
405

1.075
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
1.075

988
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
988

67
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
67

812
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
812

3.172
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
3.172

2.952
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.952

5.622
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.622

2.129
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.129

3.899
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.899

16.470
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
16.470

4.079
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.079

81
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
81
















Comentează