Marco Rubio spune când se va încheia războiul din Iran/ Numărul victimelor de partea americană a ajuns de ordinul sutelor

Autor: George Traicu

Publicat: 27-03-2026 20:39

Article thumbnail

Sursă foto: X

Secretarul de stat Marco Rubio a declarat vineri că SUA se aşteaptă ca operaţiunea lor din Iran să se încheie în "câteva săptămâni, nu în luni", după ce s-a întâlnit cu miniştrii de externe din G7 în Franţa, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Termenul prezentat de Rubio

Rubio consideră că Statele Unite îşi pot atinge obiectivele în Iran fără trupe terestre.

Şeful diplomaţiei americane a afirmat, de asemenea, că SUA au avut "schimburi de mesaje şi indicii din partea sistemului iranian privind disponibilitatea de a discuta despre anumite lucruri", dar că nu există niciun răspuns în privinţa păcii.

El a adăugat că SUA aşteaptă clarificări suplimentare despre persoanele "cu care vom vorbi" în cadrul negocierilor cu Iranul.

Rubio a mai spus că Iranul ar putea decide să "înfiinţeze" un sistem de taxare în Strâmtoarea Ormuz.

El a subliniat că un astfel de sistem este inacceptabil şi a făcut apel să se împiedice acest lucru.

Obiectivele SUA

Rubio a spus că SUA îşi îndeplinesc obiectivele în război - despre care a precizat că distrug capacităţile Iranului de rachete şi drone şi fabricile de producere a acestor arme, precum şi marina şi forţele aeriene - şi se aşteaptă să încheie operaţiunea în "câteva săptămâni, nu luni".

"Suntem înainte de termen în majoritatea cazurilor şi putem îndeplini (obiectivele) fără trupe terestre", a spus Rubio.

El a mai declarat că recentele desfăşurări de mii de soldaţi suplimentari în regiune au avut scopul de a-i oferi preşedintelui Donald Trump opţiuni de a răspunde la situaţiile neprevăzute din conflict, dar a refuzat să intre în detalii operaţionale.

"În ceea ce priveşte motivul pentru care există desfăşurări, în primul rând, preşedintele trebuie să fie pregătit pentru multiple situaţii neprevăzute. Vom fi întotdeauna pregătiţi să-i oferim preşedintelui opţiuni maxime şi oportunităţi maxime de a ajusta situaţiile neprevăzute, în cazul în care acestea apar", a spus el.

Sistem de taxare

Rubio a mai declarat că Iranul ar putea decide să instituie un sistem de taxare pentru Strâmtoarea Ormuz şi a insistat că ţările europene şi asiatice care beneficiază de comerţul prin această cale navigabilă ar trebui să contribuie la eforturile de asigurare a liberei treceri prin strâmtoare odată ce conflictul se va termina.

Totodată, conform AFP, Rubio a spus că Iranul a trimis "mesaje" prin care îşi arată interesul pentru o soluţie diplomatică la conflictul din Orientul Mijlociu, dar nu a răspuns la planul propus de SUA pentru a pune capăt războiului.

"Nu l-am primit încă", a declarat secretarul american de stat cu privire la răspunsul Iranului la plan.

"Am avut un schimb de mesaje şi semnale din partea sistemului iranian - ceea ce a mai rămas din el - care indică o dorinţă de a discuta anumite probleme", a adăugat el.

Peste 300 de militari americani au fost răniţi de la începutul războiului împotriva Iranului

Peste 300 de militari americani au fost răniţi, majoritatea uşor, de la începutul războiului purtat de SUA împreună cu Israelul împotriva Iranului, a anunţat vineri armata americană, conform AFP.

La numărul de răniţi se adaugă 13 soldaţi ucişi, precizează agenţia franceză de presă.

"De la începutul Operaţiunii Epic Fury, 303 militari americani au fost răniţi. Marea majoritate a acestor răni au fost minore, iar 273 de soldaţi s-au întors la datorie", a declarat pentru AFP Tim Hawkins, purtător de cuvânt al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM).

Dintre aceştia, zece rămân grav răniţi, a declarat un oficial american sub protecţia anonimatului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt4km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri