În ajunul Zilei Europei, Uniunea Europeană vine cu cel mai ambiţios angajament social din istoria sa, apreciază preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
El aminteşte că până în 2030, UE îşi propune ca: 78% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani ar trebui să aibă un loc de muncă; 60% dintre adulţi ar trebui să participe anual la cursuri de formare; numărul persoanelor în risc de sărăcie sau de excluziune socială ar trebui redus cu cel puţin 15 milioane, incluzând cel puţin 5 milioane de copii.
"Acest acord arată clar că liderii europeni au înţeles şi îşi asumă un nou rol - unul mai curajos şi mai just - în rezolvarea problemelor sociale cu care se confruntă statele membre. Ideea liberală a statului neimplicat în problemele societăţii este zdrobită de noile realităţi. Aşa cum PSD şi Stânga europeană au susţinut mereu, statul are rolul şi menirea de a avea grijă de cetăţenii săi, de a le creşte nivelul de trai şi de a asigura o echitate socială", adaugă Ciolacu.
Liderii UE, care s-au întâlnit vineri în Portugalia, au fost de acord să construiască o Europă mai socială după daunele economice provocate de pandemie.
"Vom transforma modelul de guvernanţă economică în Europa. Va fi mai echilibrat, mai corect, mai puţin financiar, mai economic şi mai social", a declarat prim-ministrul portughez Antonio Costa, gazda summitului de la Porto.
El a promis "o Europă mai bună" la sfârşitul unei zile de conferinţe cu partenerii sociali, pe care a descris-o drept "istorică".
Marcel Ciolacu: Uniunea Europeană vine cu cel mai ambițios angajament din istorie
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

199
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
199

1.751
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.751

2.860
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.860

3.049
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.049

3.761
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.761

3.031
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.031

1.297
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.297

5.844
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.844

2.365
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.365

3.525
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.525

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.309
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.309

1.837
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.837
















Comentează