Zeci de mii de slovaci au manifestat vineri în mai multe oraşe din ţară pentru a cere alegeri anticipate şi pentru libertatea presei, comemorându-l pe jurnalistul Jan Kuciak, autorul investigaţiilor asupra unor cazuri de corupţie legate de mafie, asasinat în februarie alături de logodnica sa, relatează AFP.
Conform cotidianului Dennik N, 25.000 de persoane au manifestat la Bratislava, iar marşuri mai mici au avut loc şi în alte oraşe.
Manifestaţia a fost organizată în ajunul datei când ar fi trebuit să aibă loc nunta cuplului asasinat.
Manifestanţii au purtat pancarte pe care era scris: "Vrem alegeri", "La închisoare cu Fico" (fostul premier - n.r.), "Nu suntem indiferenţi".
În faţa sediului radioteleviziunii publice slovace RTVS, manifestanţii, între care şi mai mulţi jurnalişti, au cerut o "RTVS independentă".
Peste 200 de jurnalişti din mass-media slovace au semnat recent o scrisoare pentru a-şi exprima îngrijorarea privind funcţionarea RTVS, în contextul în care mai mulţi reporteri şi editori au fost demişi sau au părăsit postul.
Criza politică a izbucnit în Slovacia după uciderea în februarie a lui Jan Kuciak şi a logodnicei sale. Acest jurnalist de investigaţii ancheta în special cazuri de corupţie şi legăturile unor oameni de afaceri italieni suspectaţi de relaţii cu mafia calabreză, 'Ndrangheta, cu oameni politici slovaci, inclusiv din anturajul premierului de atunci, Robert Fico.
Acesta din urmă a demisionat între timp şi a fost înlocuit de Peter Pellegrini. Noul guvern al unei coaliţii tripartite este compus în majoritate din persoane care au aparţinut precedentului executiv, dintre care unii, ca Pellegrini, fost vicepremier, şi-au schimbat doar atribuţiile.
Schimbarea nu a convins, astfel că manifestaţiile antiguvernamentale continuă cu regularitate în întreaga Slovacie.
Parchetul slovac a decis vineri să extrădeze un om de afaceri italian căutat în ţara sa pentru presupus trafic de droguri şi citat în Slovacia de Jan Kuciak în articolul său.
Proprietar al mai multor companii în Slovacia, Antonino Vadala este acuzat de autorităţile slovace de tentativă de fraudă cu subvenţii europene. El respinge categoric acuzaţiile.
Manifestaţii în Slovacia pentru alegeri anticipate şi libertatea presei
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

484
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
484

907
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
907

1.429
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.429

984
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
984

1.631
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.631

569
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
569

2.914
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.914

1.273
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.273

1.300
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.300

954
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
954

1.751
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.751

127
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
127

2.683
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.683
















Comentează