Circa 200 de persoane au participat vineri la o manifestaţie neautorizată în centrul Vienei împotriva restricţiilor impuse de guvernul austriac pentru a limita extinderea epidemiei de COVID-19, protestatarii susţinând că aceste restricţii încalcă drepturile fundamentale, deşi măsurile restrictive sunt în curs de relaxare după ce Austria a reuşit să stăvilească această epidemie, informează agenţia EFE potrivit Agerpres.
Protestul s-a desfăşurat în faţa Monumentului împotriva fascismului, în spatele celebrei Opere din Viena. Manifestaţia nu a fost autorizată de poliţie, care a transmis că adunarea de persoane probabil nu ar fi permis menţinerea unei distanţe fizice de un metru pentru a evita răspândirea coronavirusului.
Manifestanţii veniţi în urma unui apel lansat pe platforma civică denumită ''Iniţiativa pentru o informare bazată pe dovezi despre coronavirus'' s-au strâns acolo în jurul orei locale 15:00 şi au început să strige lozinci împotriva guvernului condus de cancelarul Sebastian Kurz, precum ''Kurz, pleacă!'', ''Respectaţi drepturile fundamentale'' sau ''Noi suntem poporul''. Printre participanţii la protest s-a numărat şi Martin Sellner, liderul mişcării de extremă-dreapta ''Identitarii''.
Dar după o oră poliţia a împrăştiat protestul şi a anunţat că va cerceta dacă cei responsabili cu convocarea acestuia pot fi acuzaţi pentru delictul de ''propagare a bolilor contagioase''.
În opinia iniţiatorilor manifestaţiei, unele măsuri antiepidemice impuse de guvern, precum purtarea obligatorie a măştii în spaţiile publice închise şi în mijloacele de transport, sunt excesive.
Austria este una dintre ţările europene care au reuşit cel mai bine să pună sub control epidemia cu noul coronavirus. Ea are confirmate până în prezent 15.071 de cazuri de COVID-19, dintre care 530 de decese, dar de aproape o săptămână numărul noilor cazuri confirmate este mai mic de o sută pe zi, vineri fiind înregistrate numai 69.
Această evoluţie favorabilă i-a permis guvernului austriac să relaxeze măsurile de izolare. Săptămâna aceasta au fost redeschise magazinele mici (care au mai puţin de 400 de metri pătraţi) şi centrele de grădinărit, celelalte magazine şi centrele de înfrumuseţare urmând să-şi reia activitatea pe 1 mai, iar de la jumătatea lunii mai vor fi redeschise şi spaţiile culturale, inclusiv bibliotecile, librăriile, unele muzee, barurile şi restaurantele şi se vor relua serviciile religioase.
Rămâne însă obligatorie purtarea măştii în mijloacele de transport şi în supermarketuri, numărul persoanelor care au acces în acestea din urmă va continua să fie limitat, călătoriile interne şi internaţionale rămân restricţionate, orice adunare publică este interzisă, inclusiv evenimentele sportive şi culturale. De asemenea, evenimentele la care se adună multă lume, precum festivalurile muzicale, rămân suspendate până pe 31 august, probabil chiar şi după această dată în cazul teatrelor.
Manifestaţie neautorizată la Viena împotriva măsurilor restrictive
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

396
SUA consumă prea multă muniție în războiul din Iran. Au epuizat în două săptămâni stocurile care se refac în ani de zile
396

799
Aviaţia israeliană provoacă panică la Beirut în timpul vizitei secretarului general al ONU
799

58
Germania „nu doreşte să se implice” în războiul din Iran: cancelarul german a explicat motivul
58

748
Spectrul crizei din anii 70 - Ce impact va avea războiul din Iran asupra economiei americane
748

2.950
AUDIO Trump confirmă alianța militară Rusia-Iran-China: „Cred că Putin poate ajută un pic Iranul”
2.950

2.836
Donald Trump anunță escaladarea războiului cu Iranul: 'Îi vom lovi foarte tare în următoarea săptămână'
2.836

5.459
VIDEO Atac dur al Ucrainei în Rusia: 7 morți și 40 de răniți / Primele măsuri anunțate de Vladimir Putin
5.459

2.088
Alertă mondială - Omenirea e în pragul unei crize alimentare din cauza blocării Strâmtorii Ormuz
2.088

3.830
Mișcare strategică în NATO la granița României: Scutul Patriot de la frontiera cu Bulgaria a fost activat
3.830

15.914
VIDEO Alertă în Moldova: Chișinăul a mobilizat armata și cere intervenția UE / Ajută deja Ucraina și România
15.914

4.004
S-a dezlegat marele mister, care a intrigat omenirea din cele mai vechi timpuri: Cum se formează, de fapt, aurul
4.004

77
Aproape 22.000 de clădiri civile avariate şi mii de familii refugiate, în Iran, potrivit Naţiunilor Unite
77

75
FOTO Un atac aerian rusesc a ucis trei persoane într-un autobuz în estul Ucrainei
75
















Comentează