Câteva sute de turci şi sirieni au manifestat sâmbătă împreună la Istanbul împotriva bombardamentelor desfăşurate de forţele ruse în provincia Idlib din nord-vestul Siriei, transmite AFP potrivit Agerpres
În jur de 300 de persoane, în majoritate sirieni care trăiesc în Turcia, s-au adunat la circa 300 metri de consulatul Rusiei la Istanbul.
'Putin asasinul, afară din Siria', au scandat manifestanţii, ce purtau pancarte cu inscripţia: 'Rusia ne omoară poporul şi copii, iar lumea nu face nimic'.
Poliţia turcă i-a împedicat pe manifestanţi să se deplaseze până la consulat, dar a permis unui mic grup să desfăşoare o banderolă pe care scria: 'Peste 30.000 de copii ucişi de Rusia şi regimul lui (Bashar al-)Assad'.
De la mijlocul lunii, forţele regimului sirian şi ale aliatului rus şi-au intensificat ofensiva în nord-vestul Siriei.
Raidurile aeriene şi luptele au determinat peste 235.000 de oameni să-şi părăsească locuinţele şi au provocat numeroase victime civile.
Turcia găzduieşte în jur de 5 milioane de refugiaţi, dintre care 3,7 milioane de sirieni.
Alarmată de sosirea unui nou val de refugiaţi în apropierea frontierei sale, Turcia a trimis în această săptămână o delegaţie la Moscova pentru a încerca să obţină o nouă încetare a focului
Manifestaţie la Istanbul împotriva bombardamentelor forţelor ruse în Siria
București
-1°C
Articole Similare

74
Trump anunță că nu vrea acum o întâlnire cu liderul chinez Xi Jinping
74

13
Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, spitalizat pentru o bronhopneumonie bacteriană, a părăsit secţia de terapie intensivă
13

242
Dezvăluri despre modul în care se comportă Prințul William cu Kate Middleton atunci când nu sunt filmați
242

318
Care este bilanțul soldaților americani răniți în timpul războiului dintre SUA și Israel cu Iranul
318

477
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski a declarat că vrea bani și tehnologie în schimbul ajutorului acordat țărilor din Orientul Mijlociu pentru a se apăra împotriva dronelor iraniene
477

1.863
Gestul de ultim moment al liderului suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, i-ar fi salvat viața în bombardamentele din Teheran
1.863

435
Țara vecină dă bani șoferilor pentru carburanți, din cauza creșterii prețurilor. Ajutorul financiar va fi oferit atâta vreme cât va fi nevoie
435

710
Când se termină războiul cu Iranul? Începutul lunii aprilie ar putea fi un moment decisiv (Bloomberg)
710

2.448
VIDEO Donald Trump s-a răzgândit. SUA dețin suficient petrol, nu mai au nevoie de Strâmtoarea Ormuz: 'Nici nu are trebui să fim acolo'
2.448

29
Oficial ONU: În Venezuela se practică în continuare tortura şi detenţia ilegală
29

72
În timp ce economiile mondiale tremură, oamenii lui Donald Trump se grăbesc să anunțe încheierea războiului cu Iran în câteva săptămâni
72

879
FOTO Alarmă la Ierusalim: Resturi de rachete au căzut în apropierea locurilor sfinte
879

56
CENTCOM: Aproape 200 de militari americani au fost răniţi până în prezent în războiul cu Iranul
56
















Comentează