Aproximativ 2.000 de persoane au manifestat luni seară la Budapesta pentru a protesta contra vizitei planificate marţi a preşedintelui rus Vladimir Putin, care urmează să negocieze un contract de gaz cu primul ministru ungar Viktor Orban, au constatat jurnalişti de la AFP.
Adunaţi în spatele unei banderole "Putin nu, Europa da", manifestanţii au mărşăluit prin centrul capitalei ungare pentru a denunţa întărirea legăturilor dintre Ungaria şi Rusia la iniţiativa liderului conservator ungar.
Putin este aşteptat marţi după-amiază la Budapesta pentru prima sa vizită într-o ţară a Uniunii Europene după octombrie 2014, pe fondul aplicării dificile a unei încetări a focului în Ucraina.
Vizita trebuie mai ales să abordeze negocierea unui nou contract de gaze, în timp ce cel care leagă cele două ţări ajunge la final în acest an, a declarat ministrul afacerilor externe ungar, Peter Szijjarto.
În urmă cu un an, în timpul unei vizite a lui Orban în Rusia, cei doi lideri au încheiat un contract controversat de 12,5 miliarde de euro pentru construcţia a două reactoare nucleare ruseşti în apropiere de Budapesta, însoţit de un împrumut de 10 miliarde de euro din partea Moscovei.
Deplasarea la Budapesta a lui Putin intervine la două săptămâni după o vizită a cancelarului german Angela Merkel. Orban, care nu-şi ascunde admiraţia pentru preşedintele rus, este criticat în mod regulat pentru legăturile pe care le cultivă cu Moscova, aminteşte AFP.AGERPRES
Manifestaţie la Budapesta înaintea vizitei lui Vladimir Putin
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

518
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
518

4.596
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
4.596

3.327
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
3.327

3.270
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
3.270

1.527
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.527

10.895
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
10.895

3.836
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.836

4.991
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
4.991

4.456
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.456

4.331
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.331

5.148
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
5.148

3.099
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.099

2.007
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
2.007

















Comentează