Echipa de fotbal Manchester United, vicecampioana Angliei în sezonul trecut, s-a impus fără drept de apel, cu scorul de 4-0, în faţa formaţiei Everton, în ultimul meci de pregătire în vederea noului sezon, disputat sâmbătă pe stadionul Old Trafford, în faţa a 55.000 de spectatori.
United a înscris de trei ori pe parcursul primei reprize, prin Mason Greenwood, Harry Maguire şi Bruno Fernandes, rezultatul final fiind stabilit de Diego Dalot în prelungirile reprizei secunde.
Antrenorul gazdelor, Ole Gunnar Solskjaer, nu a putut conta în acest joc pe atacantul Jesse Lingard, testat pozitiv la Covid-19. "Se simte ok şi sperăm să rămână aşa. Însă atunci când eşti testat pozitiv, trebuie să rămâi în izolare, chiar dacă te simţi bine", a spus tehnicianul norvergian.
Internaţionalul englez Jadon Sancho, adus în această vară de la Borussia Dortmund, în schimbul sumei de 73 milioane lire sterline, nu a făcut parte din lotul lui Manchester United la acest joc, şi nici fundaşul francez Raphael Varane, al cărui transfer de la Real Madrid nu a fost încă finalizat.
Manchester United, victorie categorică în ultimul meci de pregătire, la care au asistat 55.000 de spectatori
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

2
Neymar vorbește despre oboseala psihică înainte de Cupa Mondială
2

15
Bernadette Szocs debutează cu victorie la Cupa Mondială Macao 2026
15

35
Carlo Ancelotti îl laudă pe Luka Modric înaintea amicalului
35

7
Naționala feminină de baschet, în grupă cu Estonia și Macedonia de Nord
7

19
Gianni Infantino asistă la meciul Iran – Costa Rica în Turcia
19

54
Aproximativ 10.000 de spectatori așteptați la meciul Slovacia – România
54

60
România remizează cu Danemarca și continuă drumul spre calificarea la Europeanul de fotbal U19
60

55
Romelu Lukaku a comis-o. Ar putea să fie exclus din lotul lui Napoli
55

29
Echipa naţională U20 a României, învinsă de Elveţia, scor 3-1, în Elite League
29

49
Rapid a făcut anunțul înainte de reluarea SuperLigii. 'A revenit unde îi este locul!'
49

5.163
Doliu în fotbalul de la sud de Dunăre - Eroul Bulgariei la CM 94 s-a stins la numai 63 de ani
5.163

43
AC Milan și-a luat atacant de la Partizan Belgrad. Câți bani a plătit
43

29
Eduard Ionescu a pierdut în fața liderului mondial la Cupa Mondială de tenis de masă de la Macao
29
















Comentează