Militanta pakistaneză Malala Yousafzai, care a supravieţuit în 2012 unui atentat al talibanilor din ţara sa, a pledat luni la Washington pentru drepturile femeilor şi fetelor din Afganistan, în special în privinţa educaţiei, şi a cerut Statelor Unite să facă facă mai mult pentru a le susţine, consemnează AFP.
"Afganistanul este astăzi singura ţară unde fetele nu au acces la educaţia secundară. Li se interzice să înveţe", a spus ea în prezenţa secretarului de stat Antony Blinken. "Din partea lor avem următorul mesaj: trebuie să aibă dreptul să lucreze. Trebuie să poată merge la şcoală".
Yousafzai, laureată a premiului Nobel pentru pace în 2014, are acum 24 de ani şi colaborează cu fete şi militante afgane. Ea a dus la Washington o scrisoare a unei fete afgane de 15 ani către preşedintele Statelor Unite, Joe Biden.
Adolescenta, pe nume Sotodah, scrie că "cu cât mai mult şcolile şi universităţile vor fi închise pentru fete, cu atât mai mult vor slăbi speranţele pentru următoarea noastră fază", a citat Yousafzai din scrisoare. "Educaţia fetelor este un instrument puternic pentru obţinerea păcii şi a securităţii. Dacă fetele nu învaţă, va suferi şi Afganistanul (...) Ca fată şi ca fiinţă umană, am nevoie să ştiţi că am drepturi. Femeile şi fetele au drepturi. Afganii au dreptul de a trăi în pace, de a merge la şcoală şi de a se juca" - a continuat tânăra pakistaneză, încheind cu concluzia că acesta este "mesajul fetelor afgane de azi".
După ce trupele americane s-au retras din Afganistan, în vară, iar talibanii au recucerit puterea, şcolile secundare din ţară sau redeschis doar pentru băieţi şi pentru profesorii bărbaţi. Fetelor le este în continuare interzis accesul la cursuri, iar profesoarele nu pot preda.
"Sperăm că Statele Unite, în colaborare cu ONU, vor lua măsuri imediate pentru a garanta că fetelor li se permite întoarcerea la şcoală imediat ce se poate, că femeile se pot întoarce la serviciu şi că sunt disponibile toate ajutoarele umanitare necesare pentru educaţie", a spus Yousafzai.
Blinken a salutat-o pe laureata Nobel ca pe "o inspiraţie" pentru femeile din întreaga lume, "care prin munca ei, prin eforturile ei schimbă într-adevăr lucrurile".
Malala Yousafzai pledează pentru drepturile femeilor şi fetelor din Afganistan
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

0
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
0

650
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
650

11
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
11

1.931
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
1.931

12
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
12

1.991
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
1.991

3.458
VIDEO Iranul a reușit să enerveze rău de tot Franța! Emmanuel Macron a explodat, după atacul asupra bazei franceze, în urma căruia un soldat a murit și mai mulți sunt răniți
3.458

94
Mesajul lui Netanyahu pentru poporul iranian: Libertatea se apropie
94

2.012
S-a apucat să își reconstruiască o casă și a găsit o comoară uriașă: Era ascundă dinainte de marea revoluție
2.012

3.712
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
3.712

3.235
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
3.235

1.005
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.005

140
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
140

















Comentează