Majoritatea americanilor (51%) consideră justificat să foloseşti tortura pentru interogarea suspecţilor, în timp ce numai 29% susţin că metodele practicate de CIA şi denunţate într-un recent raport al Senatului sunt nejustificate, iar 20% nu au nicio părere, potrivit unui sondaj dat publicităţii luni, citat de AFP.
Ei sunt mai numeroşi (56%) când apreciază că utilizarea torturii în cursul acestor interogatorii a permis obţinerea de informaţii care au împiedicat producerea unor atentate. Numai 28% cred contrariul şi 16% nu au nicio părere, precizează studiul centrului de cercetare Pew.
În plus, 42% dintre americani sunt de părere că prezentarea de Senat a unui raport asupra acestor practici "este o decizie bună", iar 43% o "decizie proastă", în timp ce 15% sunt fără opinie.
Sondajul a fost realizat prin telefon între 11 şi 14 decembrie pe un eşantion de 1.001 persoane cu vârsta de cel puţin 18 ani şi care trăiesc în Statele Unite.
Raportul publicat marţi de Senatul american, care a provocat o undă de şoc pe întreg globul, descrie cu cele mai mici detalii cum unii deţinuţi au fost ţinuţi atârnaţi zile în şir în întuneric, scufundaţi în băi de gheaţă sau privaţi de somn câte o săptămână.AGERPRES
Majoritatea americanilor consideră tortura justificată
București
8°C
Articole Similare

751
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
751

47
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
47

992
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
992

3.199
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
3.199

1.755
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.755

68
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
68

43
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
43

1.204
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.204

59
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
59

3.099
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.099

60
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
60

2.593
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.593

45
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
45

















Comentează