Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care se află într-o vizită de stat în Norvegia, a fost primită la Palatul Regal de la Oslo de către Majestățile Lor - Regele Harald și Regina Sonja. Într-o postarea pe pagina de Facebook, șeful statului a precizat că ăn ultimii doi ani, Norvegia a oferit sprijin consistent R. Moldova și cetățenilor săi.
„ Această vizită este o ocazie de a ne exprima recunoștința și de a aprofunda relațiile bilaterale. Le mulțumesc membrilor familiei regale pentru primirea călduroasă și pentru discuțiile constructive privind parteneriatul dintre țările noastre. Programul zilei include și întrevederi la Parlament, urmând ca mâine să mă întâlnesc cu Prim-ministrul și membrii guvernului norvegian”, a spus Maia Sandu.
Menționăm că șeful statului întreprinde o vizită de stat la Oslo, în perioada 6-7 mai. Agenda vizitei include și o întrevedere cu Președintele Storting-ului, forul Legislativ al Regatului Norvegiei, Masud Gharah-khani. Tot la Parlament va avea loc și o întrevedere cu membrii Comisiei permanente pentru Afaceri externe și Apărare.
În seara zilei de luni, la Palatul Regal din Oslo va avea loc un Banchet de stat în onoarea Președintele Maia Sandu, unde regele va susține și un discurs.


Vizita de stat va continua și pe 7 mai, fiind programate mai multe evenimente, inclusiv o întrevedere cu prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre.
De asemenea, delegația de la Chișinău va participa la masa rotunda pentru energie la Agenția Norvegiană de Cooperare pentru Dezvoltare, cu discursuri ale președintei Maia Sandu și a miniștrilor Energiei ale celor două țări Terje Aasland și Victor Parlicov.
Pe parcursul zilei vor avea loc și alte întrevederi în format extins, la Institutul Norvegian de Afaceri Extern, dar și la Universitatea din Oslo, unde președinta Maia Sandu va ține un discurs public despre situația din Republica Moldova și din regiune în contextual războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina., Discursul se intitulează „În umbra războiului: Moldova și ce este în joc pentru securitatea europeană”.





















Comentează