Pentru prima dată din martie 2020, Israelul înregistrează mai puţin de 1.000 de cazuri active de coronavirus, potrivit ministrului Sănătăţii din această ţară.
În perioada de vârf a pandemiei, se înregistrau peste 70.000 de cazuri, a anunţat duminică pe Twitter ministrul Sănătăţii, Yuli Edelstein.
În ultima săptămână, numărul persoanelor grav bolnave a fost mai puţin de 100. La sfârşitul lui ianuarie, în Israel, s-au înregistrat circa 1.200 de pacienţi cu forme grave de COVID-19, relatează Agerpres.
Numărul noilor infectări, de nivelul zecilor, a scăzut de asemenea în ultima vreme, a mai scris Edelstein. Potrivit oficialului, este rezultatul succesului campaniei de vaccinare anti-COVID-19 din Israel.
Duminică, Ministerul Sănătăţii, a anunţat că alte 17 noi cazuri au fost anunţate în ultimele 24 de ore. Doar 0,2% din peste 11.500 de teste au avut rezultate pozitive.
Ca urmare a ratelor mici de infectare, cea mai mare parte a restricţiilor anti-coronavirus au fost ridicate în Israel. Obligativitatea purtării măştii ar putea fi de asemenea desfiinţată în spaţii publice închise.
Până în prezent, peste 5,4 milioane de persoane din populaţia de aproximativ 9 milioane a Israelului a primit cel puţin o doză din vaccinul BioNTech/Pfizer, echivalentul a 60% din populaţie.
Aproape 5,1 milioane de rezidenţi sunt vaccinaţi cu ambele doze.
Mai puţin de 1.000 de cazuri active de coronavirus în Israel
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

33
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
33

15
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
15

440
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
440

30
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
30

970
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
970

2.300
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.300

2.724
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.724

2.790
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.790

68
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
68

877
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
877

2.730
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.730

53
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
53

3.269
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.269
















Comentează