Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, le-a refuzat joi Statelor Unite rolul de mediator unic în Orientul Mijlociu, acuzându-l pe preşedintele american, Donald Trump, că pune "în pericol" soluţia cu două state, israelian şi palestinian, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Cu toate deciziile sale, guvernul american a revenit asupra tuturor angajamentelor pe care şi le-a asumat anterior şi chiar a pus în pericol soluţia cu două state", a declarat Mahmoud Abbas de la tribuna Adunării Generale a ONU.
"Statele Unite acţionează ca mediator, dar le vedem acum cu alţi ochi", a mai spus el, amintind recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului şi suspendarea ajutoarelor pentru Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA).
"Statele Unite nu pot fi mediator unic", a adăugat Mahmoud Abbas, după ce Donald Trump a promis miercuri că, "în patru luni", va dezvălui un plan de pace pentru Orientul Mijlociu.
"Avem la dispoziţia noastră un Cvartet, foarte bine! Statele Unite pot participa la Cvartet", a adăugat el, referindu-se la acest organism pentru Orientul Mijlociu din care fac parte SUA, Rusia, Uniunea Europeană şi ONU".
"Ierusalimul nu este de vânzare", iar "drepturile palestinienilor nu sunt negociabile", a declarat preşedintele Autorităţii Palestiniene în deschiderea discursului său.
"Vrem un stat cu frontiere bine definite. După aceea, vom putea coexista paşnic cu Israelul", a spus el.
"Ierusalimul de Est în întregime este capitala noastră", a insistat Mahmoud Abbas, la finalul unei întrevederi cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, în care au reafirmat "angajamentul lor comun" pentru o soluţie cu două state şi Ierusalimul drept capitală împărţită între ele.
Circa "183 de ţări" din cele 193 de membre al Naţiunilor Unite "au recunoscut statul Palestina", a subliniat Mahmoud Abbas. "Lansez un apel tuturor ţărilor lumii, şi celor care nu au făcut acest lucru, să recunoască" acest stat.
Preşedintele Autorităţii Palestiniene a mai anunţat că "statul Palestina a fost ales să prezideze în 2019 Grupului celor 77 şi China" la ONU, declaraţie primită cu aplauze, notează.
Mahmoud Abbas nu dorește ca SUA să fie mediator în Orientul Mijlociu
Articole Similare

9
Marco Rubio: Fără dezarmarea Hamas nu va exista pace în Fâșia Gaza
9

695
VIDEO Moment inedit la conferinţa de presă anuală a lui Putin: Un jurnalist şi-a cerut în căsătorie iubita. Ce a răspuns fata
695

722
VIDEO Putin, convins că o să câștige războiul: „Dumnezeu nu va abandona nicodată Rusia: este cu noi!” / „Mingea este în terenul Ucrainei și a susținătorilor ei!”
722

26
Zeci de mii de locuințe din sudul și estul Ucrainei, fără curent electric după atacurile Rusiei
26

527
VIDEO Vladimir Putin îi dă dreptate lui Trump în procesul cu BBC: „Are dreptate!”
527

963
VIDEO Un aplinist român a murit pe vulcanul Ojos del Salado, la peste 6.500 de metri altitudine
963

50
Orașele din Europa unde turiștii depășesc numărul localnicilor
50

1.135
Măsuri dure luate de Administrația Trump împotriva terapiilor de schimbare de sex: Acesta nu este medicament, este malpraxis
1.135

35
Miami găzduiește noi consultări asupra planului american de pace pentru Ucraina
35

3.437
FOTO Imaginea care spune mai multe decât discursul lui Putin: Mesajul subtil transmis de Kremlin la conferința de presă maraton
3.437

2.455
Donald Trump a decis: Câte trupe militare americane pot rămâne în Europa
2.455

1.681
Bandă de români, în centrul unui dosar uriaș de furturi 'sofisticate' în Canada: 'Au venit, au văzut și au furat tot ce nu era bătut în cuie', scrie presa locală
1.681

44
Polonia ar putea oferi Ucrainei avioane MiG-29 în schimbul tehnologiei dronelor
44

















Comentează