Venezuela a cerut sâmbătă guvernului brazilian să-i returneze pe cei cinci soldaţi venezueleni care se afla în Brazilia şi care intenţionează să solicite azil, informează duminică AFP potrivit Agerpres.
Ministerul de externe şi cel al apărării din Brazilia au anunţat sâmbătă, într-o declaraţie comună, că cei cinci soldaţi venezueleni găsiţi pe teritoriul brazilian, în apropierea graniţei cu Venezuela, urmează să solicite azil.
Conform informaţiilor furnizate de autorităţile braziliene, soldaţii au fost localizaţi joi în timpul unei patrulări de rutină în nordul statului brazilian Roraima, de la frontiera cu Venezuela. Soldaţii venezueleni au fost dezarmaţi şi duşi în capitala statului Boa Vista, potrivit unui comunicat oficial brazilian.
Cei cinci soldaţi au fost preluaţi sâmbătă de o entitate specializată, denumită Operaţiunea de primire "unde vor începe procedurile pentru a solicita azil în Brazilia', conform declaraţiei comune a celor două ministere.
Operaţiunea de primire, condusă de o echipa multidisciplinară ce include în principal militari, a fost creată de guvernul brazilian pentru a face faţă fluxului tot mai mare de venezueleni care caută exil în ţara învecinată.
Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a declarat sâmbătă că autorităţile de la Caracas solicită Braziliei returnarea celor cinci soldaţi, pe care i-a numit "dezertori" şi "terorişti".
"Sper că dreptul internaţional şi justiţia vor fi respectate şi că aceşti cinci terorişti vor fi cât mai curând posibil în mâinile justiţiei venezuelene", a spus Maduro în timpul unui discurs pronunţat în faţa soldaţilor din mai multe unităţi militare.
El i-a acuzat pe cei cinci soldaţi că sunt responsabili pentru comiterea unui atac, pe 22 decembrie, împotriva unei unităţi militare venezuelene în statul Bolivar din sudul Venezuelei.
Un soldat a fost ucis în atac şi mai multe arme au fost furate, potrivit Caracasului.
Maduro a mai afirmat că soldaţii au fost "prinşi" de autorităţile braziliene la cererea forţelor armate venezuelene. "Le-am spus: fugarii terorişti sunt într-un anume loc".
Ministrul de externe Jorge Arreaza a declarat că Venezuela a luat "măsurile diplomatice necesare pentru a solicita şi a facilita revenirea acestui grup de cetăţeni".
Autorităţile de la Caracas susţin că atacul din 22 decembrie a fost pregătit de opozanţii din exil instruiţi în "taberele paramilitare" din Columbia cu sprijinul autorităţilor din Brazilia şi Peru, state care însă neagă aceste acuzaţii.
Brazilia, Columbia şi Peru se numără printre cele aproximativ cincizeci de ţări care doresc ca Maduro să demisioneze şi l-au recunoscut pe adversarul său, Juan Guaido, drept preşedinte interimar al Venezuelei.
Preşedintele socialist al Venezuelei are o relaţie tensionată cu guvernul de extremă dreapta al omologului său brazilian, Jair Bolsonaro.
Maduro cere Braziliei să îi returneze pe cei cinci soldaţi fugari care doresc să solicite azil
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

225
Mesajul lui Trump panchează piețele - Prețul petrolului a explodat
225

40
Donald Trump, presat să menţină restricţiile împotriva producătorilor auto chinezi
40

59
Trump acuză Iranul că foloseşte inteligenţa artificială ca „armă de dezinformare”
59

268
Factura războiului revine pe masă: Nawrocki cere Germaniei despăgubiri uriașe
268

892
Povestea care pare imposibilă: cum a ajuns cel mai mic soldat din istorie erou al forțelor speciale americane
892

51
Socialistul Emmanuel Grégoire conduce cursa pentru Primăria Parisului
51

1.148
Washington Post: Trump vorbește despre victorie, dar Iranul încă ține războiul în șah
1.148

3.988
Informații explozive: noul lider suprem al Iranului ar fi fost transportat, pe ascuns, la Moscova pentru îngrijiri medicale
3.988

1.144
Regulă fără precedent în Germania: prețurile la benzină pot fi modificate doar o dată pe zi, la prânz
1.144

895
Nu arunca cojile de banane – ascund un mare secret pentru grădină
895

1.130
Netanyahu ironizează zvonurile despre moartea sa: „Facem lucruri pe care nu le pot împărtăși în acest moment”
1.130

1.335
Premierul britanic spune 'NU' intervenției în Strâmtoarea Ormuz, deși criza economică atinge cote alarmante
1.335

2.435
"Ne-a învins de 9 ori în două săptămâni. Hilar!" - Trump, luat peste picior de președintele Parlamentului iranian
2.435
















Comentează